Pune-ți, mamă, coronița, să nu te tragă curentul!

Ia mai dați-vă dreacu’ cu coronițele voastre. Iar am depistat mari probleme ale societății românești. Pă gaura coroniței nu ne mai f@tuse grija. În rest, grija a avut grijă să ne-o dea pe toate găurile. Grija, în general, ar putea suferi de orice altceva, dar nu de abstinență. Grijii îi place sexul matinal, ăla care te ia, așa, ușor ca o mângâiere care mârâie “hei, e marți și trebuie să mergi la locul de muncă pe care îl urăști și pentru care ai învățat imens și ai luat coronițe” și o ține tot așa până seara, până noaptea, când pui capul pe pernă, iar ea îți spune “să nu uiți să îți aduci aminte de mine și în vis” și așa ajungi să visezi cum vin anxietatea, vina și frica peste tine, ca o avalanșă care te face să uiți de toate coronițele și să îți dorești o jerbă sprijinită de cruce.

Unii vrea cu coronițe, alții nu vrea cu coronițe și, vai, ce să povestim, mai găsirăm un subiect să ne contrazicem, că, în rest, ne-am pus de acord cu tot. Omul, de când se știe el, crede foarte puternic în două concepte fără de care omenirea ar fi un loc absolut superb. Fără ele, căluții de mare ar zburda și ne-ar scoate mucii din nas cu codițele lor încolăcite, astfel încât niciun om nu ar mai fi obligat să facă acest gestul atât de nepoliticos al scobirii în nas în public. Fără ele, unicornii ar pendula nestingheriți lumea și ne-ar scărpina cu cornul în zonele intime atunci cînd ne mănâncă. Fără ele, micii s-ar pune singuri pe grătar, iar marii s-ar lua după mici întru slava satisfacției aduse de actul de a te prăji din când în când.

Aceste două concepte sunt ierarhiile și contradicțiile. Aceste două concepte sunt atât de bine impregnate în conduita colectivă, încât cei mai mulți dintre noi nu mai vedem diferența dintre a fi cei mai buni și a fi cei mai buni. Nu, nu este o eroare, ci doar o asemănare de pronunțare sublimă între ceea ce în engleză s-ar traduce “the difference between being the best and being the better”, unde e evident că a fi mai bun nu are nicio legătură cu a fi cel mai bun. 

Am văzut, la un moment dat, un interviu cu Krishna Murti care m-a făcut să înțeleg un lucru absolut remarcabil, ierarhia presupune un profesor care nu e impecabil. În sensul că, dacă cineva – profesorul – deține o informație, trebuie să o predea de așa natură încât elevul să devină egalul lui, să o facă pe înțelesul elevului, indiferent dacă e vorba de geografie, matematică sau Iubire. Procesul de predare-învățare se încheie abia atunci când cei doi sunt egali.

Nu știu câți profesori reușesc acest lucru, dar știu sigur că eu am avut câțiva care m-au apropiat de egalitate cu dumnealor. Pe doamna Coca la franceză care râdea cu noi în timp ce ne preda. Pe domnul Denițoiu și pe doamna Ioniță la engleză care făceau mișto de noi fără să ne jignească vreodată. Pe doamna Fârtat la română care avea cea mai blajină autoritate. Alături de dumnealor eu, cel puțin, mă simțeam bine învățând. 

Ierarhiile ne plac pentru că ne alimentează egoul. Nu cred că Sufletul, partea din noi și din Dumnezeu în același timp are altă satisfacție decât cele din momentele când suntem mai buni, când facem o faptă bună, când ne abținem să ne criticăm între noi, când acceptăm că e ok să avem păreri diferite sau opuse. Evident, după ce vocea Sufletului ne mângâie inima pentru că am fost mai buni, apare vocea egoului care spune că puteam fi mai buni. De noi depinde pe care o ascultăm. De noi depinde să nu le lăsăm să se contrazică între ele, aceste două voci, gen.

Pentru că, orice ați zice dumneavostră, ne place să ne contrazicem de o manieră colosală, pe absolut orice subiect de la spălatul vaselor până la capacitatea Universului de a se multiplica și asta doar pentru că, încă de mici, nu ni se dă niciodată dreptate. Cel puțin eu așa cred. Când ești copil, nu știi, deci nu ai dreptate decât dacă faci cum ți se spune. Și asta e, din punctul meu de vedere, marea traumă care ne urmărește toată viața, faptul că nu am avut dreptate, că nu ni s-a dat dreptate chiar dacă am avut când eram mai puradei, iar acum o căutăm peste tot, dreptatea. Și fix aceastei traume îi punem coroniță de fiecare dată când ne contrazicem ca orbii. Ea e super încoronată, e regina reginelor, premiul întâi la Olimpiada Inernațională a Uitării de a fi mai bun.  Mai rămâne să se facă două tabere care să se certe, cei care cred în contradicții și cei care nu cred în contradicții. 

Am remarcat o treabă senzațională. Cea mai mare dreptate mi-o fac, eu, mie însumi, atunci când nu mă contrazic. Când nu vreau cu orice preț să am dreptate, ca să vedeți paradox. Și acum, mi se pare deosebit de firesc, în ciuda nefirescului situației, ca oamenii să se contrazică, să se enerveze și să se jignească între ei pe tema coronițelor, uitând că această experiență a contradicției se va răsfrânge și asupra copiilor lor și asupra minții lor, că negativul contradicției nu face niciodată bine.

Copiii trebuie protejați de către niște adulți care nu au fost protejați, de către niște adulți cărora tot timpul li se dădeau exemple de copii mai buni și acasă, nu doar la școală, de către niște adulți cărora nu li s-a dat dreptate. 

Acuma, cu coroniță, fără coroniță, sunt convins că pe Isus mai mult l-au incomodat cuiele, iar cuiele acestea sunt felul în care ne purtăm noi, unii cu alții, atunci când ne contrazicem. Toți copiii sunt mici, indiferent de capacitățile lor, indiferent de puterea lor de învățare care, ce să vezi, uneori se poate diminua când părinții se contrazic mereu. Toți copiii sunt mici și pot deveni oameni mari dacă aleg să nu se contrazică sau dacă, prin tot felul de tertipuri ale Universului, ajung să investească mai mult timp pentru a fi îngăduitori decât pentru a se contrazice. Vă pup pe grijă și vă sărut pe nervi. Nu uitați că Dumnezeu nu face diferențe, că, dacă făcea, Iadul ne mânca. Pupi pu, Addysure.

Nota B365.ro: Deoarece, slavă ceriului, nu ne mănâncă Iadul, putem ne putem contrazice ăn continuare pe te miri ce și orice, dar putem să ne și bucurăm de lucruri, cum ar fi ce scrie Addy ;-P:

• Ce trebuie să faci ca să atragi norocul
• Ce ar fi făcut Adam și Eva dacă ar fi fost expulzați din Rai direct la București
• Doamne, ce urât am visat aseară!