ȘTIRI

PSD va ataca în justiție închiderea magazinelor la ora 18:00

PSD va ataca în justiție închiderea magazinelor la ora 18:00, conform unui anunț făcut de senatorul Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al partidului.

Senatorul Radu Oprea a declarat vineri că PSD va ataca în justiție închiderea magazinelor la ora 18:00, considerând măsura drept aberantă.

PSD va ataca în justiție închiderea magazinelor la ora 18:00

 

„PSD va acţiona în contencios-administrativ măsura aberantă a Guvernului Cîţu de a închide magazinele la ora 18,00. Aţi văzut ca argumente şi poziţiile celor din coaliţia de dreapta – sunt foarte mulţi de la PNL care critică această măsură. L-am auzit şi pe domnul Guran, l-am auzit şi pe domnul Buşoi, am auzit foarte mulţi care spun că este o măsură aberantă, a fost o măsură ilogică, prost comunicată. Este în lucru, cred că au şi depus-o sau se va depune foarte repede”, a spus Oprea într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Acesta a arătat că reducerea programului magazinelor are un efect contrar celui urmărit de autorităţi şi favorizează formarea aglomeraţiei care duce astfel la răspândirea noului coronavirus.

„Să ne aducem aminte când au avut pensionarii interval de ore. Era o înghesuială fantastică şi în mijloacele de transport şi în magazine. Dacă ar fi avut puţină minte şi ar fi gândit şi ar fi înţeles ceva din experienţele anterioare, nu ar fi venit cu astfel de măsură aberantă, cu atât mai mult cu cât nu poţi compara România cu statele vestice pentru că avem alte obiceiuri de consum”, a adăugat purtătorul de cuvânt al PSD.

Măsura a fost contestată și din interiorul PNL. Mai mulți lideri ai partidul nu au fost de acord cu decizia Guvernului. Deputatul PNL Florin Roman a declarat marţi, conform Digi24, că măsura privind închiderea magazinelor la ora 18:00 ridică mari semne de întrebare şi ar trebui să se revină asupra ei.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button