PSD şi ALDE vor avea candidaţi comuni la Bucureşti. Laura Chiriac, în cărţi pentru sectorul 1

de:
17 mart. 2016
0 Afișari
PSD şi ALDE vor avea candidaţi comuni la Bucureşti. Laura Chiriac, în cărţi pentru sectorul 1

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a precizat că a avut o discuţie, miercuri, cu liderul PSD Liviu Dragnea, în urma căreia s-a decis ca cele două formaţiuni să meargă împreună la Capitală, atât la Primăria Generală, cât şi la primăriile de sector.

„Avem şi noi şi PSD dorinţa de a avea un rezultat cât mai bun la Bucureşti şi, din acest punct de vedere, ceea ce trebuie să urmărim este cine sunt cei mai buni candidaţi, iar aceşti candidaţi să îi desemnăm să ne reprezinte în acele sectoare care au un profil cât mai apropiat de profilul cetăţenilor. Nu e un lucru simplu”, a spus Tăriceanu, citat de news.ro

El a menţionat că deja candidaţii ALDE au fost testaţi, dar nu în toate sectoarele Capitalei. Tăriceanu a ţinut să menţioneze că, din sondajele care au apărut în spaţiul public în ultima vreme, se observă că unii primari aflaţi în funcţie sau suspendaţi beneficiază încă de susţinere mare în sectoarele lor.

În acest context, Tăriceanu a precizat că la Primăria Sectorului 3 va fi susţinut actualul primar, Robert Negoiţă.

„Am observat că, într-adevăr, primarii care au fost în funcţie la Sectorul 1, 2, 4 şi 5 sunt foarte bine poziţionaţi. Nu vorbesc de cel de la Sectorul 3, pentru că este închis, va rămâne tot domnul Negoiţă să candideze. Acei primari au un procent de susţinere ridicat, dar noi am hotărât să ne prezentăm cu alţi candidaţi„, a precizat Tăriceanu, precizând că în sectoarele 4 şi 5, foştii primari nu vor fi susţinuţi de PSD şi ALDE.

Referitor la Sectorul 2, unde este primar Neculai Onţanu (UNPR), Tăriceanu a spus că PSD şi ALDE vor alege un candidat propriu, nu vor susţine candidatul UNPR

„Nu ştiu cum merge UNPR în Sectorul 2, nu am înţeles foarte clar care este situaţia, ceea ce discutasem noi cu PSD este să mergem cu candidatul propriu în Sectorul 2, urmând să fie desemnat ori de la noi ori de la PSD”, a spus Tăriceanu.

„Avem proprii candidaţi, dacă actualii primari aflaţi în funcţie sau suspendaţi vor să candideze, o vor face, dar nu din partea noastră”, a mai precizat Tăriceanu, adăugând că, din câte ştie, nici PSD nu îi susţine.

Copreşedintele ALDE a mai spus că în toate sectoarele, atât ALDE cât şi PSD au candaţi proprii, iar în urma analizei comune a celor două partide se va decide ce candidaţi vor fi susţinuţi de cele două partide în fiecare sector.

Mergem împreună, dar trebuie să vedem care sunt cei mai buni candidaţi, pentru că, la Sectorul 1, de exemplu, este domnul Tudorache, şeful Organizaţiei PSD şi este Laura Chiriac, din partea Sectorului 1, de la ALDE. Stăm întotdeauna şi cântărim care este cel mai bun candidat şi în funcţie de asta stabilim şi candidaţii şi sectoarele. Normal că nu pot fi doi candidaţi, dacă mergem pe o listă comună”, a declarat Tăriceanu.

CITEŞTE ŞI Cine sunt candidaţii PSD pentru primăriile din Bucureşti – surse 

Liderul ALDE a confirmat că în acest moment decizia este ca ALDE şi PSD să susţină candidaţi comuni la Bucureşti, dar nu a dorit să spună cum vor fi anunţaţi aceşti candidaţi, în condiţiile în care şedinţa conducerii PSD va avea loc vineri, iar cea a ALDE, abia săptămâna viitoare.

Laura Chiriac, propunerea ALDE pentru Primăria sector 1, a pornit o adevărată campanie pe Facebook, ea postând mai multe imagini surprinse în timpul unor acţiuni desfăşurate în Bucureşti, dar şi afişe electorale.

Cookies