PSD atacă în instanţă starea de alertă din Sectorul 1 și cere suspendarea acesteia. În plus, o acuză pe Clotilde Armand că stă la baza problemelor cu gunoiul din Sectorul 1.
PSD consideră că instituirea stării de alertă din Sectorul 1 nu este întemeiată legal și reprezintă doar urmarea firească a unei situații de criză declanșată și întreținută de către primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.
Într-un comunicat de presă al partidului se precizează că în plină stare de alertă națională, declararea stării de alertă în Sectorul 1 este un fapt ridicol și fără precedent în România și care nu arată decât înrădăcinarea unei mentalități autoritare și a unor precedente toxice.
Social democrații spun că au semnalat în repetate rânduri că lupta lui Clotilde Armand cu operatorul de salubrizare Romprest afectează interesele cetățenilor și este dusă cu incompetență și rea-credință, generând penalități împovărătoare la bugetul local, dar și cheltuieli suplimentare prin achiziții total netransparente.
Pe 23 iulie, Prefectura Capitalei a aprobat declararea stării de alertă în Sectorul 1, pentru rezolvarea crizei gunoiului. Alin Stoica a declarat că, zilnic, vor fi monitorizate cantitățile de gunoi ridicate, dar contractul cu Romprest nu va fi reziliat.
Ulterior, Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat pe pagina sa de Facebook faptul că în Sectorul 1 va opera o nouă firmă de salubritate, după ce a fost instaurată starea de alertă din cauza scandalului dintre primărie și Romprest, compania care era responsabilă cu ridicarea gunoaielor.
Potrivit acesteia, Administraţia Domeniului Public (ADP) Sector 1 a achiziţionat servicii de colectare, transportare şi tratare/eliminare/depozitare a nu mai puțin de 100 de tone de gunoaie de pe aria Sectorului 1. Valoarea totală a contractului este de 62.900 de lei, și sunt incluse în acest preț atât deșeurile necontrolate cât și cele stradale.
Clotilde Armand spune că prețul total per tonă din contractul încheiat cu Brai-Cata SRL este mai mic decât prestat de Romprest, deși contractul cu noua companie de salubritate a fost încheiat în timpul stării de alertă. Astfel, prețul pentru colectare, transport și tratare/eliminare/depozitare deșeuri necontrolate prin compania Brai-Cata SRL este de 629 lei/tonă, în timp ce prin Romprest, procesarea unei tone de deșeuri costă 883 de lei.