Proxenetism, trafic de persoane și spălare de bani în București și alte șase județe. DIICOT a făcut azi zeci de percheziții

16 mai 2022
865 afișări
Proxenetism, trafic de persoane și spălare de bani în București și alte șase județe. DIICOT a făcut azi zeci de percheziții
Proxenetism, trafic de persoane și spălare de bani în București și alte șase județe. DIICOT a făcut azi zeci de percheziții | Sursă foto: Captură DIICOT

DIICOT a efectuat luni, 16 mai 2022, zeci de percheziții domiciliare în București și alte șase județe din țară, la membrii unui grup infracțional organizat.

DIICOT a făcut zeci de percheziții în București și alte șase județe

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au efectuat astăzi 44 de percheziții domiciliare în București, Ilfov, Cățărași, Prahova, Olt, Brăila și Suceava. Acestea au fost făcute într-o cauză ce are ca obiect săvârșirea următoarelor infracțiuni:

  • Constituirea unui grup infracțional organizat,
  • Proxenetism,
  • Trafic de persoane,
  • Spălare de bani.

Conform probelor s-a descoperit că, din 2018 până în prezent, un grup infracțional a acționat pe raza localităților Tunari și Otopeni. Respectivul grup era specializat în proxenetism și trafic de persoane.

Victimele erau racolate din medii sociale precare și erau obligate să practice prostituția. Acestea erau exploatate în următoarele țări:

  • România,
  • Germania,
  • Olanda,
  • Elveția,
  • Italia.

Au fost identificate 21 de victime

În primă fază victimelor li-se spunea că vor obține sume mari de bani rapid. Ulterior acestea erau obligate să practice prostituția fiind manipulate și constrânse moral sau fizic. Clienții erau atrași prin intermediul anunțurilor postate pe site-uri de profil.

Victimele erau ținute în locațiile unde își desfășurau activitatea, iar uneori erau transportate de membrii grupării la locuințele clienților.

Până la acest moment au fost identificate 21 de persoane ce au fost exploatate de respectivul grup infracțional.

Banii obținuți erau transferați către membrii grupării ce se aflau în România. În total s-au obținut aproximativ 500.000 de euro.

În urma perchezițiilor au fost confiscate următoarele:

  • Patru mașini,
  • 36.100 de lei și 2,500 de euro,
  • 24 de telefoane mobile,
  • Înscrisuri bancare,
  • Contractele de vânzare-cumpărare a unor imobile.

DIICOT va conduce la sediul central 16 persoane, despre care există suspiciunea că au fost implicate în această afacere ilegală, pentru audieri. Persoanele ce sunt cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de Procedură Penală și de prezumția de nevinovăție.

Cookies