Protocol între ISMB și Primăria S4 privind Colegiul „Gheorghe Şincai”: Procesul didactic nu va fi perturbat în semestrul al II-lea (DOCUMENT)

16 feb. 2021
63 afișări
Protocol între ISMB și Primăria S4 privind Colegiul

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Primăria S4 au semnat, marţi, un protocol prin care îşi asumă în mod explicit obligaţia de a nu perturba în niciun fel procesul didactic aferent semestrului al II-lea în Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai", a anunţat Ministerul Educaţiei într-un comunicat.

Conform documentului semnat la sediul ministerului, până la data de 1 august, Primăria Sectorului 4 va prezenta mai multe variante „conforme intereselor educaţiei” pentru relocarea activităţilor didactice desfăşurate în Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” pe perioada execuţiei lucrărilor de consolidare care vor avea o durată de 22 de luni.

Anunțul ministerului privind Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”

„Varianta optimă va fi adoptată prin consens, numai cu acordul tuturor părţilor semnatare, inclusiv prin consultarea elevilor şi părinţilor. De asemenea, în organizarea procesului de predare, Primăria Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti va sprijini Colegiul Naţional ‘Gheorghe Şincai’ în vederea garantării conservării în cele mai bune condiţii a arhivei şi a elementelor de patrimoniu”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

După ce clădirea în care urmează să fie relocate cursurile va fi identificată, Primăria Sectorului 4 va iniţia toate procedurile necesare demarării lucrărilor de construcţii necesare şi dotării cu mobilier specific.

„După finalizarea şi recepţionarea lucrărilor de construcţii, Primăria Sectorului 4 îşi asumă obligaţia de a preda clădirea identificată către Colegiul Naţional ‘Gheorghe Şincai'”, a precizat ministerul.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţa vinerea trecută că relocarea Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai”, pe durata lucrărilor de consolidare şi reabilitare a clădirii, va face obiectul unui protocol, astfel încât elevii să aibă garanţia că actualul semestru se va încheia în această locaţie.

Mai mulţi profesori au protestat vineri vizavi de mutarea şcolii pentru lucrări de reabilitare.

Pe 2 octombrie 2020, Primăria Sectorului 4 a solicitat sprijinul „de îndată” al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti şi al Prefecturii Capitalei în vederea consolidării şi reabilitării clădirii în care funcţionează Colegiul Naţional „Gheoghe Şincai”.

Administraţia locală explica atunci că imobilul, monument istoric, a fost expertizat şi încadrat în clasa II de risc seismic.

Vezi documentul Acord ISM Bucuresti si Primaria Sectorului 4 Bucuresti

Cookies