Chiar dacă ar fi ieşit din comun ca cineva să asocieze protestele de aseară cu ce s-a întâmplat anul trecut în Europa sau în ţările arabe exista unele similitudini. Sociologul Mirel Bănică, doctor în ştiinţe politice a Universităţii din Geneva traduce protestele din Bucureşti ca un semn de sănătate democratică a ţării: „Ceea ce iese în evidentă este o anumită racordare a acestui tip de violenta urbană cu ceea ce se întâmplă în Occident. Dacă ne uităm la profilul sociologic al celor care au fost prezenţi aseară e vorba despre tineri urbani, în jur de 25 de ani, foarte mobili, cu experienţa violentelor urbane moştenită de pe stadioane. Dacă ne uităm la ceea ce au făcut… ei au spart acele magazine care vând obiecte de “delire”, cum spun francezii. Obiecte care ne plac şi care sunt fetişuri ale lumii noastre contemporane: moda, telefoane mobile etc.”, explică pentru B365.ro sociologul.
Mai mult decât atât, incidentele din ultima perioadă nu pot avea o definiţie exactă: „E un soi de amalgam. Un amalgam politic, un amalgam de violente, un amalgam de “alergare cu jandarmii”. Cred că termenul pe care îl folosea bătrânul Caragiale de “zavragiu” ar fi mai potrivit decât orice altceva. Ceea ce s-a întâmplat aseară seamănă un pic cu Revoluţia Română: nu prea ştim cu siguranţă ce s-a întâmplat dar e o scânteie care a mocnit acolo şi care a izbucnit mai târziu”. Mirel Bănică mai spune că dincolo de violenţe, care sunt condamnabile, protestele reprezintă un exerciţiu democratic care arată cât de sănătoasă este regimul politic al unei ţări: „Ceea ce este clar e că vorbim despre o supapă de siguranţă. Oricât ar părea de paradoxal, şi repet că violenţa trebuie condamnată, e un semn de sănătate democratică a ţării. Oricât de inert ai fi politic, dacă urmăreşti ceea ce spun jurnalele pe lângă distrugerile pe care le vedem, observi că mecanismul ăsta complicat, numit “democraţie”, are din când în când momente şi de răbufnire. Ele ajută democraţia să supravieţuiască şi să se autoregleze”, continua acesta.
La rândul său doctorul în sociologie Alfred Bulai explica pentru B365.ro miza protestelor din ultimele zile: „sunt probleme care s-au acumulat în ani de zile. Iar în acest moment s-a creat o supapă şi mai ales sentimentul că se poate face ceva, în contextul în care sindicatele şi partidele de opoziţie nu au putut face mare lucru. Oricum este şi ceva diversiune în povestea asta. Se preda în şcolile serviciilor cum se fac diversiunile, mai ales că nu este vorba despre toţi oamenii care au participat la proteste. În orice societate exista un număr de oameni plecaţi cu pluta, în special tineri, şi care au nevoie de violenţă sau vor să se bată cu autorităţile. Posibilităţile sunt întotdeauna foarte mari când e vorba de mulţimi”, spune sociologul Alfred Bulai.
Opoziţia, absentă de la proteste
În privinţa mizei politice, sociologul Mirel Bănica consideră că aceasta nu există în contextul în care partidele de opoziţie nu au jucat marea carte atunci când a trebuit: „într-o ţară care-şi spune democratică şi care are opoziţie, aceasta din urmă a avut câteva timide încercări de a ridica câţiva oameni de curte, care oricum ştim cine sunt şi care fac parte din curtea din spate a oricărui partid care are o filială în teritoriu. Opoziţia nu a ştiut absolut deloc să gestioneze politic aceste manifestări iar oamenii ăia de bună credinţă care s-au dus în piaţa s-au dus nereprezentati politic. E o ruptură grozavă în acest moment intre partidele de opoziţie. A fost din nou un soi de mini-mamaligă care a explodat”, adaugă Bănica.
Cât priveşte reacţia autorităţilor, sociologul Alfred Bulai consideră că există multe semne de întrebare. „Pentru mine e surprinzător că Jandarmeria n-a fost în stare să oprească acest scandal, la forţele pe care le-au avut şi pregătirea de care dispun pentru astfel de situaţii. Mai ales că nu a fost vorba despre război civil. Sunt multe semne de întrebare. M-aştept că zilele acestea să fie mai puţină lume însă weekend-ul viitor vor fi mult mai mulţi decât weekend-ul acesta. Dacă Jandarmeria lucrează corect în ţara asta n-ar trebui să mai existe violente. Au imagini pe care le pot analiza”, conchide sociologul Alfred Bulai.
Reamintim, în urma protestelor violente de duminică seara din Piaţa Universităţii, Piaţa Unirii şi Piaţa Sfântul Gheorghe, centrul Capitalei a fost devastat. Potrivit Raportului Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale care a monitorizat cazurile semnalate Serviciului de Ambulanţă Bucuresti-Ilfov şi SMURD, în perioada 15-16 ianuarie, au fost înregistrate 53 de solicitări şi 5 pacienţi internaţi.