Protest spontan la TVR

de:
08 oct. 2012
0 Afișari
Protest spontan la TVR

Luni dimineaţă, circa 500 de angajaţi ai postului public de televiziune s-au adunat în curtea televiziunii pentru a protesta faţă de decizia conducerii instituţiei de a restructura 872 de posturi, conform Mediafax. Angajaţii TVR sunt nemulţumiţi şi de modul în care se fac evaluările, dar şi de criteriile pe baza cărora se vor face disponibilizările, informează Agerpres.

Pe 28 august, Consiliul de Administraţie al TVR a aprobat Programul de redresare economică a instituţiei, care prevede între altele şi restructurări.

Iniţial, numărul angajaţilor care urmau să fie disponibilizaţi era de 962, dar ulterior, CA a aprobat modificarea schemei organizaţionale propusă în Programul de redresare economică a instituţiei, astfel încât vor fi desfiinţate 872 de posturi.

Claudiu Săftoiu, preşedintele SRTv a declarat, vineri seară, că din cei 3.302 angajaţi vor mai rămâne 2.395 de salariaţi.

Cookies