LA MINE-N CARTIER

Protest pentru salvarea lacului din Parcul Circului

Apa lacului din Parcul Circului de Stat a scăzut dramatic, iar flora şi fauna locale au de suferit. Deşi autorităţile au fost sesizate încă din anul 2009 de acest lucru, nu au reuşit să rezolve situaţia. Peste 100 de persoane si-au anuntat prezenta la protest. 

Iată și comunicatul Grupului de Inițiativă Lacul Tei referitor la protest:

„Parcul Circului de Stat din Capitală, un loc ce ar putea fi numit: „colţul de rai dintre blocuri”, suferă; nivelul apei lacului cu lotuşi roz – monument al naturii, conform site ALPAB – a scăzut dramatic afectând grav fauna locală (peşti, raţe sălbatice, broaşte ţestoase etc.). Parcul întreg, cu specii rare de copaci – ginko biloba, platani, chiparoşi de baltă este neîngrijit.
Cauzele scăderii nivelului apei lacului nu le ştim cu siguranţă, ar putea fi colmatarea lacului cu reziduuri şi argilă, ar putea fi accesul la pânza freatică mai greu accesibil, prin construirea unor blocuri în imediata vecinătate (blocuri turn cu cinci niveluri în adâncime).
Cert este că acum nu se face nimic pentru remedierea situaţiei. Într-o vreme, nivelul lacului a fost menţinut prin pomparea apei din pânza freatică, iar oxigenarea, prin patru aeratoare instalate pe lac. De un an de zile nu mai funcţionează nici pompa, nici aeratoarele.
Imaginea parcului şi a lacului în această situaţie ne revoltă, după cum ne revoltă toate scrisorile şi audierile la Primăria Capitalei (de care aparţine parcul), la ALPAB, la Ministerul Mediului, lăsate fără răspuns. De un an de zile suntem purtaţi de la o instituţie la alta. Uneori, persoanele la care ajungem, aflate în „scaune înalte” ne dau informaţii eronate, iar totul este condus de lehamite şi rea-voinţă. Scrisori, e-mail-uri, telefoane, audienţe, discuţii – toate formele de rezolvare a situaţiei au fost deja încercate, fără folos; iubitorilor parcului nu le mai rămâne decât mitingul, ca formă de protest la reaua-voinţă şi indiferenţa autorităţilor. Mitingul a fost propus pentru data de 28 iulie, orele 10, în zona lacului din Parcul Circului.
Suntem un grup de cetăţeni obişnuiţi care locuiesc în zona Lacul Tei, care s-au hotărât să încerce să schimbe în bine traiul din această zonă.Vom încerca să convingem autorităţile locale să ia în seamă problemele pe care noi, cetăţenii, le identificăm ca drept cele mai importante pentru noi în cartierul Lacul Tei. (http://laculteiinfo.wordpress.com)”


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button