PROTEST în Piaţa Victoriei din Capitală: Peste 1.500 de grefieri cer condiţii mai bune de muncă

de:
22 mart. 2019
3 Afișari
PROTEST în Piaţa Victoriei din Capitală: Peste 1.500 de grefieri cer condiţii mai bune de muncă

Mitingul este organizat de Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare (SNGJ) Dicasterial, alături de care participă sindicalişti de la SindJust Bihor, Sindicatul Grefierul Alba şi Sindicatul Dreptatea Vrancea, afiliate la Federaţia Publisind, care reprezintă 75% din totalul personalului auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete, la nivel naţional.

Grefierii sunt susţinuţi şi de Asociaţia Grefierilor din România şi de federaţiile membre ale Blocului Naţional Sindical. Lor li se adaugă grefieri din instanţele şi parchetele bucureştene, precum şi din partea sindicatelor afiliate la federaţiile membre ale Blocului Naţional Sindical, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cătălin Trăistaru, preşedintele SNGJ Dicasterial.

Grefierii sunt nemulţumiţi de volumul mare de activitate şi cer suplimentarea schemelor de personal şi elaborarea unui nou statul al profesiei, care să recunoască atribuţiile efective ale grefierilor. Aceştia mai cer regulamente interne care să corespundă realităţilor din instanţe şi parchete, „transpuse într-o salarizare corespunzătoare, dar, mai ales, unitară”. Detalii, pe Mediafax

 

Cookies