Protest de amploare în Piaţa Victoriei. Sute de oameni s-au adunat

de:
18 mai 2013
0 Afișari
Protest de amploare în Piaţa Victoriei. Sute de oameni s-au adunat

 Oamenii sunt nemulţumiţi de modul în care Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, conduce societatea.

Înarmaţi” cu fluiere şi vuvuzele, oamenii scandează lozinci precum: „Borza, nu uita/Hidroelectrica nu este a ta”, „Ponta nu uita/Borza te va îngropa”, sau ‘”Unitate!”, informează rtv.net.

Potrivit lui Decebal Sulea, preşedintele Hidrosind, la protestul de sâmbătă participă aproximativ 400 de sindicalişti din cadrul Hidroelectrica, dar şi de la hidroserv-urile din toată ţara. Oamenii sunt nemulţumiţi de modul în care administratorul judiciar Remus Borza conduce societatea Hidroelectrica şi filialele Hidroserv, dar şi de felul în care se lucrează la noile disponibilizări din aceste zile. De asemenea, sindicaliştii sunt împotriva noii reorganizări a Hidroelectrica (reducerea numărului de sucursale de la 13 la 8), deoarece astfel vor apărea alte disponibilizări.

Pentru a nu fi recunoscuţi de către administratorul judiciar, o parte dintre protestatari au ales să poarte măşti imprimate cu chipul lui Remus Borza.

Potrivit lui Decebal Sulea, acţiunea de protest urmează să se încheie la ora 14.00, alte acţiuni revendicative urmând să fie decise la o dată ulterioară.

 

 
Cookies