PROTEST în justiţie: Grefierii din ţară îşi întrerup activitatea vineri

de:
07 oct. 2016
1 Afișari
PROTEST în justiţie: Grefierii din ţară îşi întrerup activitatea vineri

Pentru recunoaşterea, apărarea drepturilor şi intereselor categoriei profesionale a grefierilor, grefieri arhivari şi registratori, grefieri statisticieni şi grefierii documentarişti din cadrul instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea, întrerupem activitatea în data de 07.10.2016 între orele 10 – 13, prin protest spontan in toate oraşele din ţară, în faţa sediilor instanţelor sau parchetelor, atat grefieri de instanţe cât şi cei din cadrul parchetelor, simultan cu desfăşurarea mitingului la Bucureşti„, potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei Grefierilor din România.

Totodată, sindicaliştii invită grefierii din cadrul instanţelor şi parchetelor din toata ţara să se unească si să se ralieze protestelor din ţară pentru susţinerea Federaţiei Naţionale Sindicale Projust, care vineri, între orele 10 – 13, pichetează sediul Ministerului Justiţiei la Bucureşti.

Scopul acestor manifestări constituţionale şi legale este determinat de necesitatea îmbunătăţirii situaţiei profesionale şi economice a categoriei noastre de personal, parte componentă şi esenţială a sistemului judiciar„, potrivit documentului citat.

Cookies