ARHIVA B365

PROTEST ÎN FAȚA GUVERNULUI. Angajații din administrația publică cer salarii mai mari. GALERIE FOTO

UPDATE Guvernul va discuta cu sindicatele din administraţie despre problema salarizării, dar cu soluţii sustenabile, nu adoptate sub presiune şi nefinanţabile, a declarat premierul Victor Ponta în cadrul ședinței de Guvern de miercuri, 27 mai.

f

„Pe 1 iulie, intră în vigoare salariul minim de 1.050 lei şi la 1 ianuarie de 1.200 lei. Ce au dreptate oamenii este că tot am împins de jos şi s-au aglomerat totţi la salariul minim şi vreau să vă rog să discutaţi, să găsim soluţii. Liderii sindicali îşi fac treaba lor, strigă puţin să-i vedem la televizor, dumneavoastră lucraţi serios ca să găsim soluţii pe care însă să le putem după aceea şi ţine pe termen lung. Nu vreau să acceptăm sub presiune şi mâine să nu mai fie bani. Vreau să fie lucrat serios”, a declarat Ponta. 

f

La protestul organizat de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), care a durat aproximativ două ore, sindicaliştii au cerut demisia Guvernului Ponta, acuzând Executivul că nu şi-a ţinut promisiunile făcute în campania electorală şi că nu a aplicat niciodată Legea salarizării unitare, care ar fi însemnat creşteri salariale şi pentru funcţionarii din administraţia publică locală, potrivit antena3.ro.

f

Sindicaliştii au încercat să atragă atenţia guvernanţilor asupra veniturilor mici pe care le au, afişând banere pe care au scris: „Scuzaţi-ne că lucrăm în cultură! Studii superioare, vechime maximă, salariul 1.068 lei lunar”, „Contabil şef cu U.A.T. – 1.068 lei”, „Salarii decente şi în administraţia locală”, „Stop discriminării salariaţilor” şi „Vrem salarii decente”.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button