ȘTIRI

Sute de transportatori şi reprezentanţi ai service-urilor auto au protestat miercuri în Capitală

Asociaţia Societăţilor de Service Auto (ASSAI) împreună cu mai multe organizaţii de protecţie a consumatorului şi din transporturi au organizat acest protest pentru a solicita demiterea preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, legiferarea de urgenţă a Corpului Experţilor şi Evaluatorilor Tehnici Independenţi (CEETAR), abrogarea normei recent adoptate de ASF privind reclamaţiile şi abrogarea Normei RCA, care reduce valoarea despăgubirilor cu 30-50% în cazul daunelor majore.

Şoferii au venit cu maşinile avariate pe care asigurătorii refuză să le mai repare. Toţi le cer parlamentarilor o lege care să-i apere în faţa mafiei asigurătorilor.

De asemenea, sindicaliştii din administraţia publică au anunţat că joi vor bloca activitatea din primării şi că nu vor elibera niciun act. Concret, aceştia intră în grevă timp de o zi şi singurele acte pe care le vor da celor ce ajung la ghişeu sunt certificatele de deces. Principala nemulţumire este legată de salariile mici, informează adevărul.ro.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button