PROTEST în Capitală împotriva construirii unui bloc de 10 etaje prea aproape de o benzinărie. FOTO

de:
10 nov. 2015
0 Afișari
PROTEST în Capitală împotriva construirii unui bloc de 10 etaje prea aproape de o benzinărie. FOTO

Primaria Sectorului 6 susţine că a emis autorizaţia de construire având toate avizele necesare dar, după reclamaţia cetăţenilor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a verificat şantierul şi a comunicat că imobilul nu respectă distanţele minime de siguranţă de minimum 40 m faţă de instalaţia de distribuţie GPL şi de minimum 12 m faţă de gurile de descărcare din incinta benzinăriei, informează Centrul de resurse pentru participare publică (CeRe), care a anunţat că locuitorii din Prelungirea Ghencea vor organiza un protest împotriva ridicării blocului de locuinţe, în cursul zilei de sâmbătă. 

Pe lângă sesizările trimise la Primăria sectorului 6 şi la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, cetăţenii din Grupul de Iniţiativă Prelungirea Ghencea au trimis reclamaţii şi la Inspectoratul de Stat în Construcţii dar şi la Prefectul Capitalei, au depus cereri de acces la informatii publice şi au mers în audienţe la toate aceste instituţii publice.

Dar niciuna din autorităţile sesizate nu a luat vreo măsură concretă pentru oprirea lucrărilor. Între timp construcţia imobilului continuă, punând permanent în pericol oamenii care locuiesc aici sau tranzitează zona, susţine CeRe. 

Cetăţenii cer oprirea lucrărilor, verificarea legalităţii emiterii avizului de securitate la incendiu şi a autorizaţiei de construire, precum şi tragerea la răspundere a persoanelor care se fac vinovate de încălcarea legilor privind protecţia şi apărarea împotriva incendiilor.

Acesta este cel de-al şaselea protest al cetăţenilor din Prelungirea Ghencea. În ultimii doi ani, aceştia au ieşit în stradă pentru a cere lărgirea străzii principale la 4 benzi, cu trotuare şi piste pentru biciclete, pasaj suprateran peste Şoseaua de Centură la Domneşti dar şi un parc public în zonă. Deocamdată, niciuna dintre problemele semnalate de cetăţeni nu a fost rezolvată de autorităţi.

 

Cookies