PROTEST în Bucureşti, pentru salvarea unui parc. VIDEO

de:
27 mai 2015
0 Afișari
PROTEST în Bucureşti, pentru salvarea unui parc. VIDEO

Sute de bucureşteni, părinţi şi copii, care locuiesc în blocurile din apropierea parcului Emil Gârleanu, din Capitală, cer salvarea singurului spaţiu cu verdeaţă şi a locului de joacă. În 2009, cea mai mare parte din acest teren a fost revendicată. Este vorba despre de peste 2.900 mp. Instanţa a decis în favoarea proprietarului, iar Primăria Capitalei l-a pus în posesie, informează TVR.

Proprietarul terenului locuieşte de 30 de ani în America, dar este reprezentat de vărul său. Acesta a precizat că familia sa nu a dorit distrugerea parcului şi că, de mai bine de 5 ani, aşteaptă ca Primăria Capitalei să-i dea un alt teren, la schimb. Şi pentru că nu s-a întâmplat până acum, a anunţat că va împrejmui parcul şi cere desfiinţarea locului de joacă.

Primăria Capitalei susţine că proprietarul a solicitat la schimb o suprafaţă mai mare cu aproape 1.000 de mp. Şi că, potrivit legii, schimbul de terenuri se poate face în baza unui raport de evaluare.

„S-au constat neconcordanţe în conţinutul rapoartelor referitoare la proprietarii terenurilor ce urmau să facă obiectul schimbului. Rapoartele au fost returnate solicitantului, pentru modificări. După redepunere, vor fi reanalizate, şi, în cazul în care sunt întrunite toate elementele, se va întocmi un proiect de hotărâre ce va intra în dezbaterea Consiliului General al Municipiului Bucureşti”, precizează Primăria Capitalei.

Tot în Parcul Emil Gârleanu a fost construită o biserică, a cărei autorizaţie de construire a fost anulată irevocabil de Curtea de Apel Bucureşti. Preoţii se opun însă deciziei magistraţilor.

Cookies