Protest în Bucureşti faţă de tăierile ilegale de copaci şi de înstrăinarea pădurilor

de:
29 mart. 2014
6 Afișari
Protest în Bucureşti faţă de tăierile ilegale de copaci şi de înstrăinarea pădurilor

Protestul a fost iniţiat de Federaţia Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România – Nostra Silva, fiind sprijinit şi de WWF România. Paticipanţii s-au adunat în jurul orei 14.00 pe Dealul Patrarhiei şi au mers în marş până la Piaţa Universităţii, fără a perturba circulaţia, informează Realitatea.net.

Potrivit paginii de Facebook WWF-Romania, „o mie de oameni cer finantare echitabila din fondurile europene pentru padurile Romaniei”.

Raluca Dan, specilist în politici publice la WWF România, a explicat că, din banii alocaţi României din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), Ministerul Agriculturii nu a alocat bani pentru plăţile compensatorii prin care proprietarii ar trebui să fie sprijiniţi să-şi conserve pădurile.

Aceste plăţi sunt prevăzute în Regulamentul european pentru dezvoltare rurală, în vigoare din decembrie 2013, însă fiecare stat membru poate alege ce măsuri finanţează din fondurile alocate din FEADR, a arătat Raluca Dan, precizând că Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, aflat în dezbatere, nu prevede o alocare pentru aceste plăţi.

„Suţinem aceste plăţi pentru că vin în sprijinul proprietarilor să îşi îngrijească pădurile în aşa fel încât ecosistemul să nu fie degradat”, a mai spus reprezentanta WWF România. Potrivit Federaţiei Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România, în cadrul propunerilor de împărţire a celor 8 miliarde de euro din PNDR, pentru pentru domeniul forestier sunt curpinse doar o măsură de împădurire a terenurilor agricole şi neagricole (alocare 100 milioane euro) şi una de realizare de drumuri forestiere dar şi de accesibilizare a fermelor agricole (alocare 200 milioane euro).

„Practic, din cei 8 miliarde de euro din PNDR, domeniul forestier are o alocaţie financiară de maxim 200 milioane euro (2,5 la sută), în condiţiile în care agricultura beneficiază şi de plăţile directe pe suprafaţă prin FEADR în valoare de 10 miliarde euro în exerciţiul financiar 2014 – 2020. Marginalizarea domeniului forestier în PNDR este o problema acută”, arată federaţia.

Aceasta a iniţiat o petiţie pentru salvarea pădurilor României, postată la adresa petitieonline.com.
În petiţie se arată că în ultimii 20 de ani s-au tăiat ilegal 366.000 ha de pădure, cauzând prejudicii de 5 miliarde de euro.

Proprietarii de păduri mai spun că sute de mii de hectare teren forestier au fost înstrăinate în perioada 2006 – 2013 către fonduri de investiţii străine, iar unele tranzacţii au avut la baza retrocedări frauduloase, dând exemplu „vânzarea munţilor Puru, Galbenu, Petrimanu, obţinuţi cu acte false şi înstrăinaţi unor investitori din Austria”.

Totodată, ei cer, pe lângă o alocare financiară echitabilă în viitorul PNDR pentru sectorul forestier, măsuri de sprijinire pentru prelucrarea masei lemnoase în România.

Cookies