BAZAR

PROTEST împotriva construirii mega-moscheii, în Piața Universității. VIDEO

Subiectul construcției unei mega-moschei în nordul Capitalei continuă să creeze nemulțumiri în rândul românilor. Peste 200 de persoane au protestat în centrul Bucureștiului împotriva construcției moscheii deși, inițial, erau așteptați peste 500 de oameni. 

Protestatarii au scandat împotriva Guvernului Ponta, care a decis, prin Hotărâre de Guvern, alocarea unui teren 11.295 de metri pătrați, în nordul Capitalei, pentru construcția moscheii. 

Cei prezenți au cerut autorităților organizarea unei ample dezbateri publice pe această temă și abrogarea Hotărârii de Guvern 372/2015, prin care Executivul a alocat terenul de pe bulevardul Expoziției, în vederea construcției moscheii de către Muftiatul Cultului Musulman din România. 

Cei prezenți susțin că moschea, pe care o asociază cu un viitor centru terorist, va reprezenta un pericol pentru București: „Protestez pentru că sunt împotriva construcției unei moschei gigant în București, în primul rând din cauza pericolului uriaș pe care îl reprezintă islamul pentru Europa, având în vedere sutele de mii de imigranți islamiști care vin săptămânal în Europa. Știm cu toții ce fac aceștia. Au fost deja atentate la Paris, nu dorim atentate și la București. Nu dorim să ne expunem unui astfel de pericol iar moschea ar putea reprezenta un centru de pregătire pentru teroriști”, susține Eugen, 35 de ani, avocat.

Cei care au protestat susțin că o moschee de asemenea dimensiuni în capitala României ar schimba percepția pe care europenii o au despre România: „Nu vreau ca poarta de intrare în Europa, reprezentată de România, să fie asociată cu musulmanii. Asta se va întâmpla dacă permitem construcția moscheii. Noi suntem un popor ortodox și vrem să fim reprezentați ca ortodocși”, susține Mihaela, 45 de ani. 

Potrivit primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, subiectul construcției moscheii există încă de când Traian Băsescu era președintele României. Edilul spune că a fost sunat de fostul preşedinte pentru a-l întreba dacă există un teren disponibil în Bucureşti pentru construcţia moscheii, aceasta fiind o înţelegere între Băsescu şi fostul şef al Turciei, Abdullah Gul. Vezi detalii aici.

Guvernul României, a aprobat, prin HG nr. 372 din mai 2015, alocarea unui teren de 11.295 de metri pătrați și cu o valoare de inventar de 17,2 milioane de lei, în vederea construirii moscheii. Terenul se află în nordul capitalei, pe bulevardul Expoziției, urmând a fi trecut în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte, din cea a Regiei Autonome de Administrare a Patrimoniului Protocolului de Stat. Vezi detalii aici.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button