Sectorul 4 a primit în ultimele luni un sistem de protecție urbanistică pe care nici Germania, nici Austria, nici Italia nu l-au cerut vreodată în forma asta. Deși, conform primarului Băluță, esact de acolo s-ar fi inspirat. Acum, cei care locuiesc pe lângă el au decis că vor să-l discute. În aer liber, cu pancarte. Pe grupul de Facebook „Acțiunea Comunitară Tineretului” a fost anunțat un protest pentru joi, 25 iunie 2026, ora 18.00. Protestul este față de „decizia Consiliului Local de a aloca 6,2 milioane de Euro pentru împrejmuirea șantierelor din sector.” Bordurile uriașe pe care bucureștenii le-au botezat deja, afectuos, „Zidurile Chinezești”.
Manifestația este programată la intrarea în Parcul Tineretului dinspre strada Șincai și pe trotuarul de pe Calea Șerban Vodă. Adică exact acolo unde Zidul de Beton ar fi reușit, între timp, să scoată din uz o bandă de circulație. Organizatorii precizează că protestul este pașnic, civic și deschis tuturor celor care „se opun risipei banilor publici”, și fac apel la share, pentru că, spun ei, nu ar fi vorba doar despre cartier, ci despre tot sectorul.

Sursa foto: Daniel Băluță / Facebook
Reproșul lor de fond: șantierele ar fi deja protejate de constructori, conform obligațiilor prevăzute de lege. Iar cele 6,2 milioane de Euro pe borduri, plase și iluminat ar reprezenta o cheltuială suplimentară. Una. uriașă, pe care, susțin organizatorii, niciun alt sector al Capitalei nu ar fi considerat-o necesară.
Pentru cine prinde povestea din mers: bordurile prefabricate înalte au apărut prima dată la marginea șantierului pentru înlocuirea șinelor de tramvai de pe Calea Șerban Vodă. Proiectul de 6,2 milioane de Euro, adoptat în ședința Consiliului Local al Sectorului 4, le extinde acum și la șantierele de termoficare, pe baza unui protocol cu Termoenergetica. Garduri metalice, pază, iluminat, totul „până la recepția lucrărilor”, în numele unui concept pe care administrația îl numește: „confort urbanistic”.
Detaliul pe care unii nu-l uită: bordurile ar fi fost achiziționate inițial pentru cu totul altceva. Să înlocuiască gardurile dintre blocuri. Bucureștenii s-au opus, proiectul a fost abandonat, iar materialul a rămas în stoc. Un consilier local a declarat atunci că ar fi vorba despre o reutilizare „sub pretextul organizării șantierelor”, pentru a justifica cheltuieli deja făcute
Primarul Daniel Băluță a explicat, pe Facebook, că banii nu ar fi aruncați pe apa sâmbetei, ci alocați siguranței oamenilor. Sisteme de protecție provizorii, bine semnalizate, care separă zonele de lucru de restul orașului. A invocat și modelul Germaniei, Austriei și Italiei, țări care, ne asigură edilul, montează de ani buni borduri pe care le scot apoi când se termină lucrările. Argumentul a fost livrat cu o anumită insistență: sintagma „pentru ca oamenii să fie în siguranță” revine, în textul primarului, de mai multe ori.
Între timp, un locatar rezuma experiența estetică a noului perete printr-o singură frază: când iese din scara blocului, se simte „ca la cimitir”.
Așadar, pe 25 iunie, la ora 18:00, o parte dintre cei care plătesc „confortul urbanistic” din taxele lor vor sta față în față cu el, pe trotuarul de pe Șerban Vodă. Vor cere, spun organizatorii, un singur lucru: ca banii publici să fie cheltuiți „responsabil, transparent și în interesul cetățenilor”. Rămâne de văzut dacă mesajul trece de zid.