PROTEST al poştaşilor sâmbătă, în Piaţa Victoriei

de:
06 mai 2016
0 Afișari
PROTEST al poştaşilor sâmbătă, în Piaţa Victoriei

Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), organizaţie sindicală cu peste 20.000 de membri, anunţă că mitingul naţional va avea loc între orele 11.00 şi 13.00.

Principalele revendicări vizează creşterea salariilor, asigurarea condiţiilor de muncă decente, acordarea efectivă a concediilor de odihnă, compensarea de către stat a cheltuielilor efectuate de Poşta Română pentru furnizarea serviciului universal, obligaţie impusă Poştei prin decizia ANCOM şi anularea datoriilor Poştei Române, provenite din amenzile aplicate de Consiliul Concurenţei.

O altă revendicare a lucrătorilor poştali este încetarea impunerii, de către conducerea Companiei Naţionale Poşta Română, a efectuării de muncă neplătită, efectuată la ordin de către factori poştali, agenţi, mânuitori de valori, şoferi, oficiante, diriginţi.

Brigada Rutieră a anunţat că, în conformitate cu avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, mitingul de protest va avea loc în zona delimitată de: prelungirea Bulevardul Aviatorilor – Şoseaua Kiseleff – breteaua RATB – prelungirea Bulevardului Iancu de Hunedoara.

Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului şi de prevenire a accidentelor şi solicită conducătorilor de autovehicule: să evite pe cât posibil deplasarea în zonă, să nu oprească sau să staţioneze doar în locurile special amenajate, să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate şi să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de pietoni şi să evite pe timpul deplasării manifestările care ar putea pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.

Cookies