Sute de revoluționari protestează la Guvern. Circulația a fost oprită, un bărbat a leșinat

de:
18 mart. 2013
0 Afișari
Sute de revoluționari protestează la Guvern. Circulația a fost oprită, un bărbat a leșinat

Protestul este organizat de Sindicatul Revoluţionarilor din Decembrie 1989, fiind autorizat să se desfăşoare între orele 10.00 şi 16.00.

În jurul orei 12.30 a avut loc şi primul incident de la protest. Un bărbat a leşinat în mijlocul protestatarilor. O ambulanţă a venit imediat la locul faptei pentru a-i acorda primul ajutor. Bărbatul şi-a atârnat de gât o hârtie pe care scrie: „Vă place numai când muncim? Vă mulţumim!”.

„În 1989 am luptat cu un regim tiranic şi am instituit libertatea şi democraţia. Facem un apel către Victor Ponta şi îl invităm la un dialog real cu revoluţionarii, în Piaţa Victoriei. Suntem nemulţumiţi că la trei zile după alegeri, acest Guvern a extins măsurile de austeritate ale Guvernului Boc cu încă un an. Mai mult, există o lege, 341, care cerem să fie aplicată ad litteram. Există abuzuri din partea echipei guvernamentale. Acea ordonanţă 84 din 2012 , dacă trece ad littram, prin articolul 10, din aprilie va suspenda plata indemnizaţiilor pentru orfanii şi văduvele revoluţionarilor şi mutilaţii din revoluţie. Nu tolerăm aşa ceva”, a spus unul dintre protestatari scrie rtv.net.

„Domnul Victor Ponta a spus că respectă legile ţării. Nu respectă nimic! Domnule Ponta, când aţi fost corect, înainate, când eraţi în opoziţie sau acum? Îi transmitem lui Ponta să respecte legile ţării. Legea 341 este o lege votată de Parlamentul României şi este o lege specială, să nu îşi bată joc de noi! Aşa cum în ianuarie şi februarie 2012 am ieşit în Piaţa Universităţii, tot aşa vom ieşi şi acum”, a declarat un alt protestatar.

Deşi organizatorii au cerut autorizaţie de protest pentru 150 de persoane, la Guvern, pe trotuarul din faţa sediului Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, la acţiune au venit aproximativ 600 de persoane, relatează Mediafax.

Astfel, protestatarii nu au mai avut loc pe trotuar şi au ajuns pe carosabil, ocupând prima bandă de circulaţie de pe Bulevardul Iancu de Hunedoara.

Poliţiştii de la Brigada Rutieră a Capitalei au deviat traficul de pe banda de lângă Guvern prin Pasajul Victoria.

Protestatarii susţin că sunt nemulţumiţi că le-a fost sistată plata indemnizaţiilor pentru revoluţionari. Ei spun că în urma acestei măsuri, mulţi dintre revoluţionari au rămas fără vreun mijloc de trai.

Cookies