Propunere: Taxă de 1% din prima noapte de cazare, de la hoteluri, pentru promovarea Bucureştiului

de:
25 nov. 2015
1 Afișari
Propunere: Taxă de 1% din prima noapte de cazare, de la hoteluri, pentru promovarea Bucureştiului

„La fel se face și în Viena, care din această taxă își constituie la Biroul de turism local un buget de 26 milioane euro anual, sau la Paris, Budapesta ori Praga. De ce nu ar face și Bucureștiul la fel, pentru că oricum de la bugetul național nu primește nimic pentru promovare?”, a declarat pentru Profit.ro Călin Ile, vicepreședintele asociației de promovare și dezvoltare turistică a Bucureștiului.

Noul Cod Fiscal prevede eliminarea taxei hoteliere, de 1% din tariful primei nopți de cazare, care ajungea la bugetele locale, dar permite colectarea unei taxe speciale de promovare turistică a destinațiilor menită să contribuie exclusiv la promovarea și dezvoltarea turistică. La București se discută o taxă de 1%, dar încă nu s-a decis și nici nu a fost propusă vreo formă spre consultare. Reprezentanții asociației vor ca banii strânși din noua taxă să intre într-un cont separat, iar asociația să fie consultată referitor la modul cum vor fi cheltuiți acești bani.

„Dorim o discuție pe tema asta, pe care sper să o avem repede. Dar acum e puțin haos la PMB”, a spus Ile.

Ile se așteaptă ca mai multe orașe sau destinații turistice să impună această taxă de promovare locală, așa cum s-a întâmplat cu Oradea, care a introdus o taxă de 2% din tariful de cazare pentru a se putea promova.

„Dacă banii colectați nu se întorc către turism și își pierd, ca până acum, urma în bugetele centrale ale autorităților locale, nu suntem de acord cu ea”, a mai spus Ile.

Cookies