LA MINE-N CARTIER

Proprietarii de apartamente vor putea fi amendaţi cu 10.000 de lei, începând de vineri

În acest context cei care schimbă destinaţia apartamentelor fără să treacă prin tot procesul legal, care fac modificări care nu se încadrează în lege, care refuză să coopereze cu asociaţia pentru reparaţii aferente proprietăţii comune, care refuză accesul de urgenţă în apartamente sau care stau pasivi în cazul unor reparaţii necesare şi care-i prejudiciază pe restul locatarilor vor putea fi amendaţi conform noii legi.

Cele cinci fapte pentru care proprietarii de apartamente vor putea fi amendaţi( conform art.102 din lege – Contravenţii şi sancţiuni):

Faptele prevăzute la alin. (1) lit. g), h), i), m), p) şi q), se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;

g) schimbarea de către proprietar a destinaţiei locuinţei sau spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă fără autorizaţiile şi aprobările legale;

h) neexecutarea de către proprietar a lucrărilor de întreţinere, reparaţii sau de înlocuire a elementelor de construcţii aflate în proprietatea sa individuală, dacă aceasta este de natură să aducă prejudicii celorlalţi proprietari.

i) modificarea aspectului proprietăţii comune de către proprietari, precum şi a elementelor constructive ale condominiului fără respectarea prevederilor prezentei legi;

m) utilizarea şi gestionarea veniturilor asociaţiei de proprietari, altfel decât este prevăzut la art. 20, 70 şi 74;

p) nefurnizarea sau refuzul proprietarilor/dezvoltatorilor ansamblurilor rezidenţiale de a furniza/presta serviciile de utilităţi publice prin intermediul reţelelor aflate în proprietatea acestora către locuinţele sau spaţiile cu altă destinaţie din respectivele ansambluri rezidenţiale;

q) desfăşurarea de către persoane fizice sau juridice a activităţii de administrare a condominiilor fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 64.

Sursa: Ziarul Financiar


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button