Proiectul de BUGET pentru 2019, ADOPTAT de Parlament

de:
15 feb. 2019
1 Afișari
Proiectul de BUGET pentru 2019, ADOPTAT de Parlament

Proiectul de buget a fost adoptat cu 275 de voturi „pentru”, 122 „împotrivă” şi două abţineri.
Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, înaintea votului de vineri în plenul reunit, că este un buget realist.

„De data aceasta nu sub forma discursului politic, ci al cifrelor. Pentru mine şi Guvern este un moment al adevărului, moment în care putem lăsa declaraţiile politice total în afara acestei săli, şi pe baza cifrelor prevăzute în proiect să spunem ce se va întâmpla cu viaţa economică în acest an. Creşte salariul minim cu 10%. Acordăm şi în acest an voucherele de vacanţă de 1.450 lei, precum si indemnizaţia de hrană echivalentă cu două salarii minime pe economie. Punctul de pensie va creşte până la 15%. (…) Deşi e un buget care nu poate să răspundă tuturor nevoilor, este un buget realist şi cu perspectivă de dezvoltare pentru România. Orice buget este perfectibil”, a declarat Viorica Dăncilă de la tribuna Parlamentului.

Şeful Executivului a adăugat că bugetele locale vor primi mai mulţi bani decât în anii precedenţi şi a atras atenţia la ştirile false care au afirmat contrariul.

„Aş vrea să dăm la o parte toate ştirile false care s-au comunicat despre bugetele comunităţilor locale. Realitatea nu poate fi contrazisă. Bugetele locale vor primi mai mulţi bani decât ân anii precedeni. Aleşii locale vor acea o creştere a veniturilor cu 7 miliarde de lei ce vor proveni din încasările din impozitul pe venit. Bugetul pentru 2019 restabileşte adevărul legat de situaţia noastră ca ţară. Dorim ca prin măsurile pe care le-am prezentat să continue creşterea economică, a salariilor în educaţie şi în anii următori. Acest lucru e posibil doar printr-o colaborare între Guvern, Parlament, preşedinte şi societate civilă. Dincolo de jigniri importante sunt proiectele şi ceea ce facem pentru români”, a mai spus Dăncilă, conform Mediafax. 

Cookies