Proiectul Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, blocat din cauza exproprierilor eşuate

de:
17 dec. 2010
0 Afișari
Proiectul Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, blocat din cauza exproprierilor eşuate

Lucrările la autostrada Bucureşti-Ploieşti au demarat în 2007, iar ”inaugurarea” a fost iniţial programată pentru 2009. Entuziasmul iniţial al autorităţilor s-a domolit însă imediat. Nici până în prezent nu a început construcţia segmentului urban al autostrăzii, din cauză că exproprierile nu sunt terminate, iar arheologii, din lipsă de bani, nu au încheiat cercetările necesare.

Autostrada Bucureşti-Ploieşti este împărţită în două segmente principale: Bucureşti-Moara Vlăsiei (19,5 km), contract câştigat în aprilie 2007 de consorţiul italian Pizzarotti şi Tirena Scavi, şi tronsonul Moara Vlăsiei-Ploieşti (42,5 km), contract adjudecat în octombrie 2006 de consorţiul român format din Euro Construct Trading ‘98, Spedition UMB şi Pa & Co International, scrie romanialibera.ro.

Potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADR), între kilometrul 6,5 şi kilometrul 19,5, gradul de realizare al exproprierii este de 90%, iar secţiunii 19,5 – 62 îi corespunde un procent de 98%. În aceste condiţii, autostrada Bucureşti-Ploieşti (A3) va fi finalizată cel mai devreme în 2012.

Cookies