Proiectele privind delegarea serviciilor publice către companiile PMB, pe ordinea de zi a CGMB

de:
21 aug. 2018
4 Afișari
Proiectele privind delegarea serviciilor publice către companiile PMB, pe ordinea de zi a CGMB

Ordinea de zi a şedinţei CGMB de joi conţine 10 proiecte de hotărâre referitoare la delegarea unor servicii publice şi transferul patrimoniului pentru ca aceste servicii să poată fi desfăşurate către companii municipale.

Astfel, serviciul public de construire, modernizare, reparare şi întreţinere a arterelor de circulaţie, podurilor, viaductelor, pasajelor rutiere şi pietonare subterane şi supraterane şi a lucrărilor de artă din compoziţia acestora, inclusiv echiparea tramei stradale cu mobilier urban ar urma să fie delegat către Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti. Serviciul public pentru gestonarea parcărilor va fi delegat către Compania Municipală Parking Bucureşti, în timp ce Compania Municipală Managamentul Traficului se va ocupa de optimizarea circulaţiei rutiere şi pietonale şi de întreţinerea şi funcţionarea sistemelor de semnalizare.

Alte proiecte vizează Compania Municipală Parcuri şi Grădini, către care va fi delegat serviciul de amenajare şi întreţinere a parcurilor şi grădinilor din Bucureşti, Compania Municipală Agrement, care va prelua serviciul public de amenajare şi întreţinere a lacurilor, ştrandurilor şi băilor publice din Capitală, în timp ce către Compania Municipală Întreţinerea Arborilor şi Spaţiului Verde va fi delegat serviciul public de întreţinere a spaţiilor verzi.

De asemenea, către Compania Municipală Sport pentru Toţi va fi delegat serviciul public privind obiectivele sportive, către Compania Municipală Cimitire va fi delegat serviciul privind administrarea cimitirelor şi crematoriilor umane, Compania Municipală Publicitate şi Afişaj se va ocupa de activităţile privind organizarea publicităţii, afişajului şi reclamelor în locurile publice, în timp ce către Compania Municipală Imobiliara va fi delegat serviciul public privind activităţile de întreţinere şi reparaţii a fondului imobiliar.

Toate aceste proiecte de hotărâre conţin şi anexele privind patrimoniul. În mod normal, delegarea serviciilor publice se face cu tot cu patrimoniu, fiindcă dacă nu se transferă şi patrimoniul, companiile nu au unde presta serviciile respective.

Proiectele de hotărâre care fac referire la companiile municipale enumerate mai sus au mai fost pe ordinea de zi şi la şedinţa CGMB din 28 martie, însă fără anexele privind patrimoniu. Atunci, primarul Capitalei Gabriela Firea a scos din proiectele de hotărâre aceste anexe, după ce grupurile de consilieri generali din opoziţie au anunţat că vor vota împotriva proiectelor, fiindcă pentru transferul patrimoniului este necesar un vot de două treimi. Fără aceste anexe, proiectele de hotărâre au trecut cu majoritate simplă, asigurată de PSD şi ALDE.

Primarul Capitalei Gabriela Firea chiar i-a ameninţat atunci pe consilierii generali la începutul şedinţei că îi va da în judecată dacă nu votează proiectele privind delegarea serviciilor publice către companiile municipale.

Ulterior, la şedinţa de Consiliu din 19 aprilie, pe ordinea de zi au fost proiectele de hotărâre privind transmiterea către trei dintre companiile municipale, respectiv Parking Bucureşti SA, Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti SA şi Managementul Traficului SA, a patrimoniului pentru serviciile publice pe care le preluaseră deja aceste companii. Proiectele au fost respinse, însă, pentru că PNL şi USR au votat împotriva lor.

Astfel, dacă în şedinţa din 23 august CGMB va aproba toate cele 10 proiecte de hotărâre privind delegarea serviciilor publice, precum şi transferul patrimoniului către companiile municipale ale Primăriei Capitalei, proiectele de hotărâre aprobate iniţial în martie vor fi abrogate.

Cu toate acestea, pentru că proiectele conţin şi anexele privind patrimoniul, este necesar un vot de două treimi de la consilierii generali. Singura posibilitate pentru ca patrimoniul să poată fi transferat prin majoritate simplă este ca noul Cod adminsitrativ elaborat de parlamenari să intre în vigoare. Codul administrativ, care se află încă la CCR după ce a fost contestat, conţine un amendament care prevede că toate hotărârile referitoare la administrarea patrimoniului să fie luate cu votul a jumătate plus unu dintre consilierii aleşi, în loc de două treimi ca în prezent.

Acest lucru îl expică şi preşedintele USR Bucureşti şi consilier general în CGMB, Roxana Wring.

„În timp ce toţi ochii sunt aţintiţi pe Liviu Dragnea şi Carmen Dan, Gabriela Firea se pregăteşte să dea oraşul pe mâna companiilor municipale conduse de apropiaţii ei. Cum va face acest lucru? Cel mai probabil ilegal. Pe ordinea de zi a şedinţei de săptămâna aceasta sunt mai multe hotărâri de patrimoniu pe care Gabriela Firea vrea să le adopte cu votul a jumătate plus 1 din numărul total de consilieri (PSD-ALDE au 28 din 55 de consilieri). Iar asta este ilegal, pentru că potrivit legii actuale, hotărârile de patrimoniu se iau cu votul majorităţii calificate, de două treimi. (…) Sunt practic aceleaşi contracte votate în luna martie, (…) numai că în această nouă hotărâre apar şi listele cu bunurile ce vor fi date în administrarea companiilor. Practic, Gabriela Firea cere vot cu majoritate simplă pe un proiect care necesită majoritate calificată”, a scris luni, pe pagina sa de Facebook, Roxana Wring.

Consilierul general consideră că nu este o eroare introducerea lor pe ordinea de zi, fiindcă Gabriela Firea mizează ori pe neatenţie, în condiţiile în care în şedinţa următoare ar putea fi introduse pe ordinea de zi, ca de obicei, proiecte suplimentare, iar toate aceste detalii le-ar putea scăpa opiniei publice, fie pe faptul că noul Cod Administrativ va intra oricum în vigoare.

„În acest moment, Codul Administrativ adoptat de Parlament prevede că pentru astfel de situaţii (darea în administrare) nu este nevoie de majoritate calificată. Sigur, Codul Administrativ nu este încă in vigoare. Trebuie să mai vină răspunsul de la CCR, apoi va urma probabil o întoarcere în Parlament, dar, în cele din urmă, probabil că va fi promulgat până la finalul acestui an. Prin urmare, Gabriela Firea nu are prea multe de pierdut. Opoziţia din CGMB va face probabil contestaţie la Prefectul Capitalei (Speranţa Cliseru, mâna dreaptă a Gabrielei Firea) şi, până va veni răspunsul va intra în vigoare Codul Administrativ”, a explicat Roxana Wring.

Cookies