Proiecte imobiliare de 500 milioane de euro în Capitală. Pe ce şantiere se lucrează

de:
10 iul. 2015
0 Afișari
Proiecte imobiliare de 500 milioane de euro în Capitală. Pe ce şantiere se lucrează

Vastint România, divizia de imobiliare a grupului Inter IKEA, a demarat lucrările la proiectul de la Timpuri Noi la cinci ani de la achiziţia terenului. Pe terenul fostei fabrici a început în acest an construcţia primei faze din proiectul de birouri, locuinţe şi spaţii comerciale, investiţie care se ridică la circa 50 de milioane de euro. Vastint a plătit pe teren 34,6 milioane de euro, scrie economica.net.

Un alt proiect la care se lucrează încă de la sfârşitul anului trecut este cel al austriecilor de la Immofinanz, unul dintre cei mai mari investitori de pe piaţa imobiliară din România. Fosta fabrică Electronica din Pipera este înlocuită cu spaţii de birouri. În prima clădire, compania va investi 35 de milioane de euro. În total, noul proiect, care completează birourile Iride, deţinute tot de Immofinanz, va avea o suprafaţă închiriabilă de 40.000 mp. Austriecii au cumpărat în 2007 terenul de patru hectare cu 16 milioane de euro.

Muncitori sunt şi pe şantierul Oregon Park, construit de Portland Trust pe locul unde odinioară era fabrica de mobilă Pipera. Pe terenul de 4 ha, cumpărat anul trecut de la italienii de la Nusco, Portand ridică două clădiri cu o suprafaţă închiriabilă de 45.000 mp. 20 de milioane de euro a fost preţul plătit pe terenul din Pipera.

După cinci ani de pauză, omul de afaceri Ion Rădulea, proprietarul fostei pltforme Semănătoarea, a reluat anul trecut investiţiile în continuarea dezvoltării proiectului Sema Parc. 12 milioane de euro vor fi investite în reconversia a două hale în clădiri de birouri care vor avea o suprafaţă închiriabilă de 42.000 mp.

Şi Prodplast, firmă controlată de Florin Pogonaru, a demart anul acesta lucrările de construcţie la mallul Veranda de lângă Obor. Investiţia în centrul comercial de 25.000 mp este de 60 de milioane de euro, iar terenul a aparţinut fabricii Prodplast, care a fost relocată. Veranda urmează să-şi deschidă porţile anul viitor. DETALII despre toate proiectele imobiliare din Capitală găsiţi pe economica.net. 

Cookies