Proiect-pilot unic în România – Şase deţinuţi de la Jilava şi Satu Mare vor dresa câini comunitari

de:
05 feb. 2013
0 Afișari
Proiect-pilot unic în România - Şase deţinuţi de la Jilava şi Satu Mare vor dresa câini comunitari

Alexandru, Iulian şi Ionuţ, trei tineri cu vârste de 27-28 de ani, deţinuţi în sistem deschis la Jilava, au venit marţi la un club de dresaj din Capitală, unde au cunoscut cei trei câini de talie medie dintr-un adăpost, de „educaţia” cărora se vor ocupa în perioada următoare.

Prima lecţie a avut loc alături de dresori calificaţi, care le-au explicat celor trei deţinuţi ce au de făcut, iar aceştia şi-au botezat noile animale de companie Saşa, Amy şi Buba.

Lecţiile de dresaj din următoarele două luni vor avea loc la club, de două ori pe săptămână, iar la final „perechile” vor susţine un examen, cei trei tineri având astfel posibilitatea de a obţine un atestat de asistent dresor. Căţeii, la rândul lor, vor fi oferiţi spre adopţie.

Iniţiatorii acestui prim proiect de terapie asistată de animale pentru persoanele private de libertate în România sunt Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), Asociaţia Portico din Capitală, Asociaţia Angel Dog din Satu Mare, Ringstar Club Dresaj din Bucureşti, alături de specialişti de la Facultatea de Psihologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, unde se fac cursuri ce au ca obiect această formă de terapie.

Cookies