PROIECT GUVERN. Peste 15.000 de locuinţe cu chirie, construite în următorii 5 ani

de:
26 mai 2016
0 Afișari
PROIECT GUVERN. Peste 15.000 de locuinţe cu chirie, construite în următorii 5 ani

Proiectul Guvernului, care trebuie trecut prin Parlament în acest an, presupune construcţia a 6.990 de locuinţe destinate închirierii până în 2020. Dezvoltarea noului fond locativ va fi realizată de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) pe baza unui împrumut în valoare de 175 mil. euro acordat de Banca de Dezvoltare a Comisiei Europene (BDCE). Creditul va fi completat cu încă 75 mil. euro, sumă împărţită egal între bugetul primăriilor şi bugetul de stat.

Împrumutul BDCE este acordat pe 20 ani, din care cinci ani perioadă de graţie, la o dobândă de bază egală cu dobânda Euribor la depozitele la 6 luni, plus o marjă, care în situaţiile anterioare s-a situat la maximum 0,5%.

Ţinta acestui program sunt familiile şi persoanele tinere cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, cu venituri sub venitul mediu pe economiei. Accentul se va pune pe cuplurile care au o calificare la nivel liceal sau academic, cum sunt cadrele didactice sau medici, în vederea încurajării stabilităţii forţei de muncă calificate şi evitarea migrării acesteia în străinătate.

Chiriile practicate de ANL se ridică, în medie, la 150-200 lei/lună, conform informaţiilor Capital.

Guvernul mai are în pregătire un proiect de hotărâre care prevede demararea unui program de construcţie de locuinţe de serviciu cu chirie pentru funcţionarii publici şi angajaţii instituţiilor publice centrale şi locale. Proiectul prevede demararea construcţiei la 8.500 de locuinţe în decurs de cinci ani, la un cost de 500 euro/mp, ceea ce presupune un efort bugetar de circa 285 mil. euro.

Sursa: capital.ro

Cookies