Primăria Sectorului 6 a anunțat că urmează să fie realizată o parcare supraterană. Aceasta se va afla la Lujerului, pe Bulevardul Iuliu Maniu după cum a anunțat administrația publică.
Pentru a suplimenta locurile de parcare din sector, PS6 a anunțat că va realiza o parcare supraterană de reședință pe Bulevardul Iuliu Maniu, numărul 53-55A.
Avem mare nevoie de locuri de parcare, iar singura soluție pentru a le obține, fără a betona totul în jur, fără a ne plimba printr-o mare de mașini, este să le parcăm pe verticală, a transmis Primăria Sectorului 6.
La momentul actual parcare se află în fază de proiectare. Administrația publică se ocupă de obținerea avizelor și a acordurilor cerute prin certificatele de urbanism.
Pentru realizarea parcării este necesar că rețelele de utilități (apă, gaze, canalizare) existente pe amplasament să fie deviate. Avizarea acestor proiecte a dus la întârzierea execuției serviciilor de proiectare.
Primăria Sectorului 6 a anunțat că, după cum arată estimările făcute, până la finalul anului 2022 – începutul anului 2023, va fi începută devierea propriu-zisă a rețelelor de utilități. Pentru a putea începe aceste lucrări trebuie obținute:
Parcarea pe care administrația publică dorește să o realizeze în zona Lujerului va avea demisol, parte, două etaje și terasă circulabilă. În total aceasta va avea circa 8.000 de metri pătrați, amprenta la sol a clădirii fiind de 1.595 de metri pătrați.
Aceasta va asigura un total de 240 de locuri de parcare, dintre care:
Valoarea totală a acestei lucrări este de 30.889.437 de lei cu TVA, după cum anunță Primăria Sectorului 6.