ARHIVA B365

Proiect de lege: Repartitoarele de căldură să NU mai fie OBLIGATORII

Legea 121/2014 privind eficienţa energetică prevede că este obligatorie montarea repartitoarelor individuale până la data de 31 decembrie 2016.

Deputatul Daniel Oajdea vrea să amendeze această lege şi propune ca montarea repartitoarele să fie opţională.

În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea contoarelor până la 31 decembrie 2016 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire, răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie. În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor, opţional, pot fi montate repartitoare individuale de costuri pe toate corpurile de încălzire din fiecare unitate imobiliară în parte”, prevede proiectul de lege. 

VEZI AICI PROIECTUL

În expunerea de motive, parlamentarul susţine că este „incorectă şi abuzivă prevederea legislativă referitoare la obligativitatea montării repartitoarelor având în vedere că acestea nu sunt aparate de măsură omologate”.

Mai mult, Oajdea susţine că a primit sesizări la biroul parlamentar, existând foarte multe persoane care „şi-au montat repartitoare şi au plătit mai mult pentru agentul termic comparativ cu anii anteriori, când nu aveau montate repartitoare în sesonul rece”.

” Urmărind funcţionarea lor au constatat că de fapt costurile le-au crescut, deşi au procedat şi la închiderea robinetelor caloriferelor”, scrie deputatul. 

VEZI AICI EXPUNEREA DE MOTIVE

Proiectul se află pe agenda Senatului şi urmează să intre în dezbaterea comisiilor de specialitate.

 


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button