FIT CITY

Proiect al M. Sănătăţii: Coplată la externare între 5 şi 10 lei, mai mulţi bani medicilor de familie

Prevederile sunt cuprinse în proiectul Contractului cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013 – 2014, supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Documentul prevede introducerea coplăţii pentru spitale, pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, nivelul minim al coplăţii fiind de 5 lei, iar cel maxim este de 10 lei.

„Pentru serviciile medicale spitaliceşti acordate în regim de spitalizare continuă, nivelul minim al coplăţii este de 5 lei, iar nivelul maxim este de 10 lei. Valoare coplăţii este stabilită de fiecare unitate sanitară cu paturi pe bază de criterii proprii, cu avizul Consiliului de administraţie al unităţii sanitare respective”, potrivit proiectului de act normativ.

Coplata va fi încasată pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, în secţiile sau compartimentele cu paturi din unităţile sanitare aflate în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate.

Serviciile medicale spitaliceşti, acordate în regim de spitalizare continuă, pentru care se încasează coplata sunt cele prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază şi în pachetul de servicii ce se acordă persoanelor care se asigură facultativ. Excepţie fac serviciile medicale spitaliceşti acordate în secţiile sau compartimentele de îngrijiri paliative, internările obligatorii pentru bolnavii psihic şi cele dispuse prin ordonanţa procurorului pe timpul judecării sau urmăririi penale, precum şi serviciile acordate pacienţilor care necesită asistenţă medicală spitalicească de lungă durată (ani) şi pentru serviciile acordate pacientilor pentru care criteriul de internare este urgenţa.

„Furnizorii de servicii medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate nu pot încasa o altă plată din partea asiguratului pentru serviciile pentru care se încasează coplată, cu excepţia celor prevăzute de actele normative în vigoare”, se mai arată în document.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button