Programul spectacolelor puse în scenă de echipa Teatrului Evreiesc de Stat, în luna decembrie 2015

de:
07 dec. 2015
0 afișări
Programul spectacolelor puse în scenă de echipa Teatrului Evreiesc de Stat, în luna decembrie 2015

YOM KIPPUR – Sâmbătă, 5 decembrie, ora 20.00, Teatrul de Artă

DISTRIBUȚIA: Dorina Păunescu, Alexandra Fasolă, Denisa Dogaru, Mihaela Velicu, Aurora Păunescu

REGIA: Alexandru Jitea

SINOPSIS: 

Tema piesei este dragostea, concretizată sub forme şi sensuri diferite: dragostea maternă, religioasă, familială. Sau lipsa ei.

Dragostea care-i desparte pe oameni, pentru ca apoi să-i reunească. Sau nu. Acțiunea se petrece în ajunul şi în ziua de Yom Kippur (Ziua Ispăşirii), cea mai însemnată sărbatoare evreiască. Patru surori adulte se adună în casa părintească la apelul mezinei, care le anunţă că mama lor a disparut. Ele află că ceea ce le-a făcut să devină caractere atât de diferite, aproape ireconciliabile, a fost faptul că mama lor a fost o altă mamă pentru fiecare dintre ele. De Yom Kippur (Ziua Iertării), zi de sărbătoare în care totul se opreşte în Israel, cele patru surori sunt forţate astfel să reconsidere trecutul, pentru a se înţelege mai bine, fiecare pe sine, şi între ele, în viitor. Vieţile lor proprii capătă un nou înţeles la capătul acestei zile de Yom Kippur. Sau poate, în sfârşit, capătă unul. Şi, ca dupa orice zi de Yom Kippur, un nou început este posibil.

AMANTUL – DUMINICĂ, 6 DECEMBRIE, ORA 20.00, TEATRUL DE ARTĂ

DISTRIBUȚIA: Maia Morgenstern, Mircea Rusu

REGIA: Vlad Stănescu

SINOPSIS: „La ce oră vine amantul tău?” e întrebarea-capcană în jurul căreia se dezvoltă acţiunea spectacolului „Amantul”. Comedie ironică, dar şi dramă obraznică, de un erotism seducător, a cuplului adulterin care flirtează periculos. Într-un duel intens, pervers, sado-masochist, Sarah şi Richard derutează, scandalizează, spulberă prin fantezia jocurilor erotice convenţiile sociale, teatrale, asumându-şi subtil toate ambiguităţile create de violenţa dorinţei şi de paradoxala excitaţie produsă de trădare. Oare e posibil să-ţi îndeplineşti toate fanteziile fără să înnebuneşti?!

MAZL TOV… AND JUSTICE FOR ALL! – MARȚI, 8 DECEMBRIE, ORA 19.00, TEATRUL DE ARTĂ

DISTRIBUȚIA: Maia Morgenstern, Mihai Ciucă, Roxana Guttman, Nicolae Călugărița, Geni Brenda, Nicolae Botezatu, Arabela Neazi, Veaceslav Grosu, Dorina Păunescu, Cătălin Stelian, Cabiria Morgenstern

REGIA: Andrei Munteanu

SINOPSIS: Spectacolul este o comedie cu focurile sale de artificii ale umorului evreiesc şi cântece tradiţionale pline de voioşie. Umorul şi muzica – iată un bagaj minimal pe care oricine îl poate lua cu sine oriunde s-ar duce. Este totodată şi o bună terapie împotriva
vicisitudinilor vieţii, pe care evreii au exersat-o îndelung. Cine nu crede, să-ncerce și el! Şi să-şi amintească de vorbele neîntrecutului
umorist Şalom Alehem, care spunea: „Râsul?! Dar râsul este sănătate curată, prescris de orice medic bun!”. „Mazl Tov… And Justice For All” este un spectacol spumos în care râdem şi ne bucurăm împreună, ascultând istorioare mai vechi (ca vinul bun!) şi mai noi, precum şi cântece populare evreieşti.

CU CĂRȚILE DESCHISE – VINERI, 11 DECEMBRIE, ORA 19.00, UNIVERSITATEA POPULARĂ „IOAN I. DALLES” (intrare liberă)

DISTRIBUȚIA: Maia Morgenstern, Alexandra Fasolă, Darius Daradici, Alina Tomi

SINOPSIS: „Cu cărțile deschise” este un program cultural constituit dintr-o serie de lecturi publice realizate de actorii TES, ce prezintă autori importanți și texte semnificative din literatura și dramaturgia românească şi universală. Prin acest program ne dorim să (re)descoperim și să împărtășim împreună plăcerea de a citi. Iar fiecare întâlnire se încheie la un pahar de ceai, cu oameni, cărți și mult spirit.

DE LA CARAGIALE LA ȘALOM ALEHEM – DUMINICĂ, 13 DECEMBRIE, ORA 19.00, LA NENEA IANCU

DISTRIBUȚIA: Mihai Ciucă, Maia Morgenstern, Claudiu Istodor, Nicolae Calugarita, Neculai Predica, Bantas Viorica, Arabela Neazi, Geni Brenda, Dorina Păunescu, Darius Daradici, Rudi Rosenfeld, Veaceslav Grosu, Cornel Ciupercescu, Tudor Istodor, Cabiria Morgenstern, Andrei Miercure

REGIA: Andrei Munteanu

SINOPSIS: Contemporani şi inspirându-se din viaţa zbuciumată a sfârşitului de secol XIX din estul Europei, cei doi autori au multe zone literare comune, fapt care îi individualizează cultural; dramatizarea pe care v-o propunem în lectura actorilor TES va pune în evidenţă tocmai aceste apropieri simbolice. Tranziţia între cele două lumi literare este realizată prin călătoria cu trenul, mijloc de transport care a revoluţionat viața de zi cu zi din epocă, dar şi temă literară centrală pentru ambii autori: socializare, cunoaştere, salvare, fugă şi amuzament în acelaşi timp.

ÎN VIZITĂ LA DOMNUL GREEN – MARȚI, 22 DECEMBRIE, ORA 19.00, TEATRUL DE ARTĂ

DISTRIBUȚIA: Virgil Ogășanu, Tudor Istodor

REGIA: Erwin Șimșensohn

SINOPSIS: Un bătrân evreu văduv din Manhattan a renunţat să se mai bucure de viaţă, trăind într-o izolare fizică şi spirituală autoimpusă. Întâlnirea cu Ross, un tânăr sofisticat, provoacă incursiuni în trecut, aduce la suprafață vechi secrete de familie și sentimente reprimate. O poveste captivantă cu final neașteptat și emoționant…

„În vizită la domnul Green” are o viaţă artistică pe care nu mi-am imaginat-o acum câţiva ani când m-am aşezat la masa de scris pentru a
relata această poveste extrem de apropiată, de personală. Nu am visat vreodată că o sală plină de oameni necunoscuţi vor urmări (aşezaţi) în
întuneric piesa mea la Bucureşti. O consider o mare favoare şi o mare responsabilitate. (Jeff Baron)

BILETELE LA SPECTACOLELE TEATRULUI EVREIESC DE STAT POT FI ACHIZIȚIONATE EXCLUSIV DIN REȚEAUA EVENTIM.

Cookies