Programul SDS – „Școala după școala”, anul acesta în 25 de școli din S6. Sunt peste 4.800 de locuri disponibile, prioritate au elevii cu bursă socială

30 sept. 2025
262 afișări
Programul SDS - „Școala după școala”,  anul acesta în 25 de școli din S6. Sunt peste 4.800 de locuri disponibile, prioritate au elevii cu bursă socială
Programul SDS - „Școala după școala”, anul acesta în 25 de școli din S6. Sunt peste 4.800 de locuri disponibile, prioritate au elevii cu bursă socială. Sursă foto: Primăria Sectorului 6/ Facebook

Primăria Sectorului 6 a anunțat recent că programul „Școala după școală” (SDS) va fi reluat și în anul școlar 2025-2026. Programul beneficiază de un număr de peste 4.800 de locuri disponibile și se va desfășura în 25 de școli.

Despre program

Primăria a precizat că sunt 4.822 de locuri disponibile, iar programul va debuta pe 13 octombrie, în toate unitățile aprobate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), fiind vorba de 25 de școli.

23 dintre acestea au confirmat deja participarea, iar alte două (Școala 169 și 206) urmează să decidă dacă intră în program până la sfârșitul acestei săptămâni.

Școlile unde se va desfășura SDS:

  • Colegiul Tehnic Iuliu Maniu – 750 elevi;
  • Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi – 45 elevi;
  • Colegiul Tehnic Gheorghe Airinei – 250 elevi;
  • Liceul Tehnologic Sf. Antim Ivireanu – 100 elevi;
  • Liceul Teoretic Marin Preda – 300 elevi;
  • Liceul Teoretic Eugen Lovinescu – 250 elevi;
  • Liceul cu program sportiv Mircea Eliade – 300 elevi;
  • Școala Sf. Calinic de la Cernica – 350 elevi;
  • Școala Sf. Constantin și Elena – 120 elevi;
  • Școala Regele Mihai I – 181 elevi;
  • Școala Adrian Păunescu – 154 elevi;
  • Școala Sf. Andrei – 280 elevi;
  • Școala Orizont – 563 elevi;
  • Școala 142 – 215 elevi;
  • Școala 163 – 60 elevi;
  • Școala Gimnazială nr. 168 – 54 elevi;
  • Școala 197 – 60 elevi;
  • Școala 279 – 210 elevi;
  • Școala 311 – 120 elevi;
  • Școala 161 (inclusiv 153) – 200 elevi;
  • Școala 59 – 160 elevi;
  • Școala 167 – 100 elevi

Prioritate la înscriere au copiii care beneficiază de bursă socială – aceștia vor intra în program gratuit.

Înscrierea se face la secretariatul școlii, odată cu depunerea dosarului de bursă socială. Termenul limită este 2 octombrie. După această dată fiecare școală va face selecția și va comunica câte locuri rămân pentru cei care pot plăti coplata.

Pentru ceilalți elevi, costurile sunt împărțite, iar coplata e de 300 lei/ lună pentru 4 ore de zi (echivalentul a 15 lei/ zi, pentru 20 de zile). În cadrul acestor ore, sunt incluse activități de studiu cu profesori și o masă caldă.

Ce este și cum funcționează SDS

Conform informațiilor de la Ministerul Educației, programul SDS este complementar programului școlar obligatoriu și este destinat elevilor din învățământul primar și secundar.

Acesta oferă activități de sprijin (supraveghere, îndrumare la teme, consiliere, logopedie), ateliere creative, activități recreative, în funcție de nevoi.

Te-ar putea interesa și:

Cookies