Programul „Școală după Școală” revine în Sectorul 6. Peste 5.000 de copii vor putea face temele, după ore, cu profesorii lor

16 sept. 2022
203 Afișari
Programul „Școală după Școală” revine în Sectorul 6. Peste 5.000 de copii vor putea face temele, după ore, cu profesorii lor
Programul „Școală după Școală” revine în Sectorul 6. Peste 5.000 de copii vor putea face temele, după ore, cu profesorii lor | Sursă foto: Facebook- PS6

Primăria Sectorului 6 a anunțat că programul „Școală după Școală” urmează să fie reluat. Programul are rolul de a veni în ajutorul părinților.

Programul „Școală după Școală” revine în Sectorul 6

Programul „Școala după Școală” va fi reînceput, după doi ani de pandemie, în data de 3 octombrie. Acesta va funcționa între orele 12:00 – 15:00. Astfel că, 25 de școli din Sector, adică 5.927 de copii, vor putea beneficia de el.

În respectivele unități de învățământ, elevii vor avea parte de activități interactive și educative, în intervalul orar menționat anterior. Părinții pot opta și pentru prelungirea programului, contra cost, în funcție de organizarea interne a fiecărei unități de învățământ.

Cei mici vor beneficia și de masa de prânz, compusă din trei variante  pe care o va alege școala. Copii ce au nevoie de un regim alimentar specific vor primi un meniu personalizat, în funcție de recomandările medicului.

Două creșe noi vor fi construite în Sectorul 6

Primăria Sectorului 6 a anunțat că urmează să construiască două noi creșe cu finanțarea ce a fost obținută prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Una dintre ele se va afla pe Bulevardul Timișoara 89, iar cea de-a doua pe Bulevardul Iuliu Maniu 11B.

În acest moment, administrația publică a Sectorului 6 construiește creșa „Îngerașii” ce se află pe strada Rușețu 6A. Aceasta va avea o capacitate de 124 de copii și este prima ce a fost construită în Sectorul 6 în ultimii 45 de ani.

Ambele vor avea câte 7 grupe, pentru 70 de copii din Sectorul 6. Realizarea creșelor va costa peste 40 de milioane de lei. De asemenea, construcțiile vor avea și subsol, parter și etaj după cum a informat Primăria Sectorului 6. Lucrările vor fi începute în primăvara anului 2023.

Cookies