Programul „Școală după Școală” continuă în Sectorul 3 în 2026, dar cu modificări. Elevii înscriși nu vor mai primi mâncare până la finalul anului școlar

05 ian. 2026
5480 afișări
Programul „Școală după Școală” continuă în Sectorul 3 în 2026, dar cu modificări. Elevii înscriși nu vor mai primi mâncare până la finalul anului școlar
Programul „Școală după Școală” continuă în Sectorul 3 în 2026, dar cu modificări. Elevii înscriși nu vor mai primi mâncare până la finalul anului școlar | Sursă foto: Primăria Sectorului 3/Facebook

Primăria Sectorului 3 a venit cu precizări în privința deciziei de a anula Programul „Școală după Școală”. S-au făcut modificări cum se va desfășura acesta în unitățile de învățământ înscrise.

Cum se va desfășura SDS în Sectorul 3

Primăria Sectorului 3 a venit cu câteva clarificări privind decizia de a anula Programul „Școală după Școală”. Astăzi, 5 ianuarie, a avut loc o ședință la care au participat primarul Sectorului3, Robert Negoiță, reprezentanți ai Direcției de Învățământ și părinți ai elevilor înscriși în mai multe unități de învățământ din Sectorul 3.

În cadrul acestei întâlniri, s-au purtat discuții în jurul deciziei și cum ar putea fi rezolvată problema. Programul „Școală după Școală” a fost anulat pe 2026 din lipsa de fonduri care să finanțeze activitățile din unitățile de învățământ.

Această decizie nu a fost agreată de locuitorii Sectorului 3. Atsfel, a fost nevoie de o serie de discuții pe tema acestei probleme.

Administrația locală anunță că s-au decis următoarele:

  • La propunerea părinților, s-a decis continuarea programului „Școală după Școală” în unitățile de învățământ din Sectorul 3, fără asigurarea serviciului de hrană, până la finalul anului școlar 2025-2026.
  • Primăria Sectorului 3 va asigura plata salariilor cadrelor didactice implicate în programul SDS, astfel încât activitățile educaționale să poată continua în condiții normale.
  • Programul SDS va fi implementat după convocarea de urgență a ședinței Consiliului Local al Sectorului 3, în cadrul căreia vor fi supuse aprobării măsurile agreate.

Primăria susține că la început de an instituția se află într-o situație financiară dificilă. În consecință, s-a luat decizia de a anula un astfel de program asigurat de ei pentru că nu sunt bani pentru asta și alte responsabilități administrative.

Ce școli din Sectorul 3 sunt înscrise în Programul „Școală după Școală”

Acest program se adresează:

  • elevilor din ciclul primar, gimnazial și liceal;
  • copiilor care provin din familii dezavantajate;
  • elevilor cu risc de abandon sau care au rezultate școlare slabe;
  • elevilor care au nevoie de sprijin emoțional sau de integrare socială

Lista unităților din Sectorul 3 înscrise:

1.Școala Gimnazială nr. 20;

2.Școala Gimnazială nr. 22;

3.Școala Gimnazială nr. 47;

4.Școala Gimnazială nr. 54;

5.Școala Gimnazială nr. 55;

6.Școala Gimnazială nr. 67;

7.Școala Gimnazială nr. 80;

8.Școala Gimnazială nr. 82;

9.Școala Gimnazială nr. 84;

10.Școala Gimnazială nr. 86;

11.Școala Gimnazială nr. 88;

12.Școala Gimnazială nr. 92;

13.Școala Gimnazială nr. 95;

14.Școala Gimnazială nr. 112;

15.Școala Gimnazială nr. 116;

16.Școala Gimnazială nr. 149;

17.Școala Gimnazială nr. 195;

18.Școala Gimnazială nr. 200;

19.Școala Gimnazială „Leonardo Da Vinci”;

20.Școala Gimnazială „Cezar Bolliac”;

21.Școala Gimnazială „Federico Garcia Lorca”;

22.Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu”.

23.Școala Gimnazială „Mihai Botez”;

24.Liceul Teoretic „Nichita Stănescu”;

25.Liceul Teoretic „Decebal”;

26.Liceul Teoretic „Dante Aligheri”;

27.Liceul Teoretic „Al. I. Cuza”;

28.Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu”.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies