Programul „Grădinița de vacanță” a fost aprobat de Consiliul Local S5. Sute de copii vor beneficia de acesta în lunile iulie și august

30 mai 2024
1011 afișări
Programul „Grădinița de vacanță” a fost aprobat de Consiliul Local S5. Sute de copii vor beneficia de acesta în lunile iulie și august
Programul „Grădinița de vacanță” a fost aprobat de Consiliul Local S5. Sute de copii vor beneficia de acesta în lunile iulie și august | Sursă foto: Pexels

Primăria Sectorului 5 le-a transmis bucureștenilor că în această vară vor avea la dispoziție 9 grădinițe unde să îi poată duce pe cei mici. Proiectul „Grădinița de vacanță” are scopul de a veni în ajutorul părinților care nu au cu cine să-i lase pe cei mici în timpul vacanței mari.

9 unități de învățământ din S5 iar parte la programul „Grădinița de vacanță”

În cele 3 luni de vară, când cei mici sunt liberi de la grădiniță și școală, o mare parte dintre părinți trebuie să facă eforturi pentru a găsi pe cineva care să îi supravegheze câtă vreme ei sunt la muncă. Dacă bunicii sau alte rude nu au cum să aibă grijă de prichindei, mare parte dintre bucureșteni sunt nevoiți să angajeze o bonă sau să plătească servicii la o unitate privată.

Pentru multe persoane, aceste cheltuieli sunt prea mari, astfel că nu și-le permit. În acest context, pentru a oferi ajutorul necesar, primăriile din București au lansat programe precum „Școala/Grădinița de vară”.

PS5 a anunțat astăzi, 30 mai 2024, că și în aria administrată vor exista grădinițe deschise pe perioada verii. Proiectul a fost aprobat de către Consiliul Local S5, fiind finanțat de la bugetul local. Acesta se va desfășura în lunile iulie – august 2024.

Iată care sunt unitățile de învățământ care iau parte la acest program:

  • Grădinița Nr. 34 (prin Creșa Ariel și Aurora) – pentru nivelul antepreșcolar,
  • Grădinița Electromagnetica – pentru nivelul antepreșcolar,
  • Grădinița Nr. 34 – pentru nivelul preșcolar,
  • Grădinița Nr. 73 – pentru nivelul preșcolar,
  • Grădinița Paradisul Verde – pentru nivelul preșcolar,
  • Grădinița Nr. 185 – pentru nivelul preșcolar,
  • Grădinița Nr. 205 – pentru nivelul preșcolar,
  • Grădinița Nr. 242 – pentru nivelul preșcolar,
  • Grădinița Căsuța Fermecată – pentru nivelul preșcolar.

Vor fi organizate activități recreative și spectacole de păpuși

Cei mici vor fi organizați în grupe de câte 15 – 20 de antepreșcolar/preșcolari. Primăria a anunțat că în funcție de numărul solicitărilor urmează să fie constituite grupele. Cu toate astea, nu pot exista mai mult de 70 de grupe pe lună.

Pe perioada programului elevii vor putea lua parte la:

  • Pentru preșcolari – două activități recreative pe lună:
    • Joc și mișcare și Limba engleză (costul fiind de 50 lei/ lună/ copil),
  • Pentru antepreșcolarii – o activitate pe lună:
    • Joc și mișcare.
  • Spectacole de teatru de păpuși: una în fiecare lună (cost 15 lei/ copil/ reprezentație).

Cheltuielile pentru utilitățile, serviciile și materialele necesare implementării proiectului vor fi suportate din bugetul de venituri și cheltuieli al fiecărei instituții școlare incluse în program, anunță PS5.

Te-ar mai putea interesa și:

Costul pentru hrană va fi suportat de părinți

În ceea ce privește hrana celor mici, Primăria a anunțat că aceasta va fi asigurată în regim de catering. Cu toate astea, costurile nu sunt suportate de instituție. Astfel că, pentru a asigura copiilor o masă caldă pe zi, în perioada programului, părinții vor achita lunar.

Administrația publică nu a specificat o sumă exactă pe care cetățenii vor fi nevoiți să o plătească pentru hrana elevilor.

Cookies