Bilete cu reducere de 66% la expoziția Human Body, de Noaptea Muzeelor

de:
15 mai 2013
0 Afișari
Bilete cu reducere de 66% la expoziția Human Body, de Noaptea Muzeelor

Biletele vor putea fi achiziționate exclusiv de la casa de bilete a Muzeului „Antipa”, la prețul de 20 de lei pentru toate categoriile de cumpărători (adulți, pensionari, studenți, copii), doar începând cu ora 18.00.

Conform datelor oferite de rețeaua Eventim din întreaga țară, peste 40 000 de români au trecut până acum pragul expoziției, de la deschiderea sa; dintre ei, peste 7 500 au fost elevi cu vârstele între 7 și 18 ani.

Pe 18 mai sunt valabile doar biletele de 20 de lei, iar biletele cu acces prioritar nu sunt disponibile.

Aflați aici ce muzee din București participă la noaptea muzeelor.

Expoziția „THE HUMAN BODY” include peste 200 de exponate – corpuri umane reale (integrale sau secțiuni) care, prin disecțiile la nivelul organelor și țesuturilor oferă o perspectivă unică, tridimensională, fidelă, asupra a ceea ce se află sub piele, asupra miracolului corpului omenesc și a modului în care acesta funcționează.

Expoziţia de cadavre umane de la „Antipa” a fost criticată de ministrul Educaţiei, fiind considerată prea dură pentru elevii mici. Vezi aici cum arată cele mai şocante cadavre expuse la muzeu. 

Cea de-a zecea ediţie autohtonă a Nopţii Muzeelor, eveniment desfăşurat anual în peste 3.000 de instituţii de gen din Europa, va avea loc pe 18 mai. Ce muzee din Bucureşti îşi vor lăsa porţile deschise după căderea serii, vedeţi aici. 

Cookies