Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București anunță că programul debarcaderului din Parcul Herăstrău a fost modificat. Programul este mai lung, iar plimbările cu vaporașul, bărcile și hidrobicicletele sunt disponibile zilnic.
Noul program al debarcaderului din Parcul Herăstrău
De astăzi, 13 mai, programul de la debarcaderul din Parcul Herăstrău s-a modificat, iar bucureștenii se pot plimba cu vaporașul, bărcile și hidrobicicletele zilnic, anunță ALPAB pe pagina de Facebook.
Începând de astăzi, 13.05.2024, ne extindem programul de agrement pentru a vă oferi mai mult timp pentru distracție și relaxare!
Totodată, noul program este mai lung, oferindu-le bucureștenilor și nu numai posibilitatea de a se bucura de activități în aer liber până seara.
Noul program este următorul, valabil în perioada 13-31 mai 2024:
- Casierie vaporașe: Zilnic între orele 10:00 – 20:00
- Casierie bărci/hidrobiciclete: Zilnic între orele 10:00 – 20:00
- Ultima plecare cu vaporașul de la Debarcader Central Herăstrău-Miorița/Debarcader Expoflora/Debarcader Garofița va fi la ora 19:30.
- Ultima plecare pentru bărci și hidrobiciclete de la Debarcader Central Herăstrău-Miorița/Debarcader Expoflora/Debarcader Garofița va fi la ora 19:00.
Lista prețurilor este următoarea:
- Plimbare Herastrău cu vaporașul – adulți – 18 lei/cursă
- Plimbare Herastrău cu vaporașul – pensionar sau copil între 7-14 ani – 12 lei/cursă
- Plimbare/Traversare copil sub 7 ani – gratuit
- Plimbare/Traversare – persoane cu dizabilități + 1 însoțitor – gratuit
- Traversare lac Herastrău cu vaporasul – adult – 12 lei/cursă
- Traversare lac Herastrău cu vaporașul – pensionar sau copil între 7-14 ani – 6 lei cursă
- Plimbare bărcuță cu rame 3/4 locuri, respectând greutatea maximă de 250 kg – 12 lei/h
- Plimbare cu hidrobiciclete (2 locuri) – 12 lei/h
- Închiriere vaporaș (60-80 locuri) – 1.200 lei/h
- Închiriere catamaran (12 locuri) – 600 lei/h
- Închiriere ambarcațiuni (12 locuri) – 480 lei/h
Care sunt activitățile specifice fiecărui debarcader
Activitățile specifice fiecărui debarcader sunt:
- Debarcader Central Herăstrău-Miorița:
- plimbare cu vaporașul,
- traversare lac Herăstrău,
- închiriere bărci,
- închiriere hidrobiciclete;
- Debarcader Expoflora: plimbare cu vaporașul;
- Debarcader Garofița: traversare lac Herăstrău;
Traseu vaporaș Herăstrău – Traversare lac:
- Debarcader Central – Debarcader Garofița
- Debarcader Garofița – Debarcader Central
- Durata aproximativ 5 minute.
Plimbare pe Lacul Herăstrău:
- Debarcader Central – Tur lac Herăstrău – Debarcader Central
- Durata: aproximativ 25 minute
- Debarcader Expoflora – Tur lac Herăstrău – Debarcader Expoflora
- Durata aproximativ 25 minute.
- Plimbare cu hidrobicicleta – închiriere pentru 1 oră.
Te-ar mai putea interesa și: