Ministrul Raed Arafat: „Vizitatorii din spital nu merg la cinema, nu trebuie să plătească”

de:
11 ian. 2013
1 Afișari
Ministrul Raed Arafat:

„Nu este normal să ţi se pună piedici ca să nu poţi face acest lucru şi nu este normal să i se pună piedici pacientului ca să îşi vadă apropiaţii când el este internat. Dacă pacientul nu e în condiţiile în care să primească sau dacă nu doreşte să fie vizitat, el poate să declare acest lucru. Dar nu este normal să le spui oamenilor «dacă doriţi să vizitaţi pacientul trebuie să plătiţi sau trebuie să daţi o taxă, că vă facem o favoare că vizitaţi pacientul»”, a spus Arafat, informează Mediafax. Acesta a adăugat că „La unul dintre spitalele în care erau foarte speriaţi că acum le va creşte consumul de dezinfectanţi am intrat pe site-ul lor şi am văzut următorul lucru: aveau vizită două ore pe zi, dar cine voia să viziteze în afara celor două ore putea să vină oricând, dar să plătească cinci lei. Eu cred că acolo este supărarea, nu că noi am făcut programul de vizită mai lung, dar noi am zis că nu mai trebuie ca lumea să plătească, pentru că nu intri nici la cinematograf, nici la teatru şi nu te duci acolo de bunăvoie, să intri într-un loc în care să-ţi facă plăcere.”

Potrivit noului ordin de vizită anunţat de Ministerul Sănătăţii ,programul de vizită al pacienţilor internaţi în unităţile sanitare publice se realizează de luni până vineri, în intervalul orar 15,00 – 20,00, iar, în zilele de sâmbătă şi duminică, programul de vizită se realizează între orele 10,00 – 20,00.

Cookies