Programul de reabilitare termică a blocurilor din Sectorul 2: A început etapa 5. „Nu ne oprim la blocurile care s-au înscris până în 2017”

03 apr. 2023
267 afișări
Programul de reabilitare termică a blocurilor din Sectorul 2: A început etapa 5. „Nu ne oprim la blocurile care s-au înscris până în 2017”

Primarul din Sectorul 2, Radu Mihaiu, a anunțat că începând de astăzi, 3 aprilie 2023, a fost demarată etapa 5 de înscrieri pentru reabilitare termică a blocurilor.

Asociațiile de proprietari ale căror blocuri nu au fost selectate în trecut își pot depune cererile.

S-a lansat etapa 5 de înscrieri pentru reabilitare termică a blocurilor din Sectorul 2

Primăria Sectorului 2 lansează un nou program de anvelopare a blocurilor aflate în aria administrată. Acesta este etapa 5 de înscrieri într-un astfel de program demarat de administrația publică.

În anul 2022, în S2 al Capitalei au fost reabilitate termic cele mai malte blocuri din toată țara, transmite Radu Mihaiu.

Asta pentru că suntem într-o criză energetică mondială, suprapusă peste o criză a sistemului de termoficare din București. Și eficientizarea energetică este efortul cu care primăria sectorului 2 poate contribui în creșterea calității vieții și în scăderea costurilor cu încălzirea. Nu ne oprim la blocurile care s-au înscris până în 2017, transmite edilul.

Astfel că, începând de astăzi, 3 aprilie 2023, și până la data de 30 iunie 2023, toate asociațiile de proprietari din sector pot primite solicitări pentru acest program către Serviciul Relații cu Asociațiile de Proprietari.

Programul se adresează doar asociațiilor ale căror blocuri nu au făcut parte dintr-un alt program în trecut.

Te-ar mai putea interesa și:

Ce condiții trebuie îndeplinite și care sunt documentele necesare

Radu Mihaiu a transmis și lista condițiilor ce trebuie să fie îndeplinite ca blocul să poată face parte din programul cu numărul 5 de reabilitare termică. Iată care sunt acestea:

  • Blocuri trebuie să fie nereabilitate,
  • Blocurile trebuie să fie construite după proiecte elaborate până la 31 decembrie 2005,
  • Blocurile trebuie să aibă asociație de proprietari.

În cazul în care nu sunteți organizați în Asociație, vă încurajez să o faceți. Pe lângă faptul că e obligație legală, puteți aplica și la acest program, a informat Redu Mihaiu.

Documentele pe care asociațiile de proprietari trebuie să le depună pentru înscriere în acest program sunt următoarele:

  • Cererea de înscriere în programul local de reabilitare. La aceasta se atașează și:
    • Copie carte de identitate a președintelui Asociației de proprietari,
    • Copie încheiere judecătorească de înființare a Asociației de proprietari,
    • Copie cod fiscal.
  • Hotărârea de înscriere în program – adoptată în cadrul Adunării Generale a Asociației de Proprietari, cu acordul a două treimi din numărul total al proprietarilor din condominiu,
  • Contractul de mandat semnat de către Președintele Asociației de Proprietari,
  • Lista proprietarilor din imobil și destinația spațiilor din clădire,
  • Fișa de identificare a imobilului.

Toate formularele necesare pentru înscrierea în cadrul programului de reabilitare sunt editabile și pot fi descărcate accesând ACEST link.

Persoanele ce doresc detalii suplimentare sau clarificări legate de procesul de înscrieri pot contacta Serviciul Relații cu Asociațiile de Proprietari la: numerele de telefon – 0212096257, 0212096284, 0212096287, 0212096292 sau la adresa de e-mail – [email protected].

Cookies