Programul de lucru cu publicul al Primăriei Sectorului 3 se va relua de marţi

de:
19 mai 2020
1 Afișari
Programul de lucru cu publicul al Primăriei Sectorului 3 se va relua de marţi

„Primăria Sectorului 3 anunţă faptul că începând de marţi, 19 mai 2020, se va relua programul de lucru cu publicul: în sediul din Calea Dudeşti nr. 191, în cele trei sedii ale Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale, la Birourile de Evidenţă a Persoanelor, la Serviciul de Stare Civilă, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului”, informează autoritatea locală, potrivit unui comunicat remis pe adresa redacției.

 
Programul de lucru cu publicul al Primăriei Sectorului 3 (Calea Dudeşti nr. 191) este de la ora 8,30 până la ora 16,30, în zilele de luni, marţi, miercuri şi vineri, iar joi în intervalul orar 8,30-18,30, cu o pauză pentru dezinfecţie între orele 13,00 şi 13,30.

 
La sediile Direcţiei Generale de Taxe şi Impozite Locale Sector 3 (str. Sf. Vineri nr. 32, str. Câmpia Libertăţii nr. 36 şi str. Lucreţiu Pătrăşcanu nr. 3-5.) programul de lucru cu publicul este următorul: luni, marţi, miercuri şi vineri de la ora 8,30 la ora 16,30 şi joi în intervalul orar 8,30-18,30.

Programul de lucru cu publicul la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 (str. Parfumului nr. 2-4 şi bd. 1 Decembrie 1918 nr. 12-14) este luni, marţi, miercuri şi joi de la ora 9,00 la ora 15,00.

Direcţia de Evidenţă a Persoanelor va lucra cu publicul în trei birouri, după cum urmează: Biroul nr. 1 (str. Matei Basarab), luni între orele 8,30 şi 18,30, marţi, miercuri şi joi, de la ora 8,30 la 16,30, iar vineri de la ora 8,30 la ora 14,00, Biroul nr. 2 (Calea Vitan nr. 43) – marţi de la ora 8,30 la ora 18,30, luni, miercuri, joi între orele 8,30 şi 16,30 şi vineri de la ora 8,30 la ora 14,00, Biroul nr. 5 (str. Rodnei nr. 52) – luni-vineri între orele 8,30 şi 16,30.

Serviciul Stare Civilă cu sediul în str. Mircea Vodă nr. 5 va lucra cu publicul luni, marţi, miercuri şi joi de la ora 9,00 la ora 14,00 şi vineri în intervalul orar 9,00 – 12,00.

Primăria Sectorului 3 le reaminteşte locuitorilor că pot folosi şi instrumentele digitale pe care le pune la dispoziţie pentru a interacţiona cu instituţia, în vederea prevenirii răspândirii infecţiei cu COVID-19.

Prin intermediul serviciilor online, cetăţenii nu mai sunt condiţionaţi de timp sau de programul de lucru al instituţiei, putând beneficia de următoarele servicii: plata taxelor şi impozitelor locale – www.ghiseul.ro, depunerea de cereri şi documentaţie pentru solicitarea unui loc de parcare, obţinerea de certificate de urbanism, depunerea de sesizări şi urmărirea traseului lor interdepartamental şi al statusului în timp real, menţionează Primăria Sectorului 3.

Aplicaţia intitulată „I love S3” poate fi descărcată pe orice tip de telefon mobil şi permite o vizualizare a hărţii sesizărilor primite de la cetăţeni, precum şi statusul lor de rezolvare.

Programarea căsătoriilor online pentru cetăţenii cu domiciliu în Sectorul 3 permite rezervarea fermă a unui interval de timp la o dată anume chiar şi cu câteva luni înainte de momentul ceremoniei.

Alte servicii de care cetăţenii pot beneficia online sunt: programarea pentru transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă; eliberarea de autorizaţii, acorduri şi avize de funcţionare comercială; eliberarea certificatelor de atestare fiscală.

Primăria de sector aminteşte şi de înscrierea exclusiv online în creşele din această zonă administrativă.

Cookies