În București vor avea loc mai multe evenimente pe 24 Ianuarie, cu ocazia sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române. În Capitală va avea loc o ceremonie de depunere de coroane de flori, iar mai multe muzee vor avea program special, precum și expoziția „Universul lui Salvador Dali”.
Cu ocazia Zilei „Unirii Principatelor Române”, în București va avea loc o ceremonie de depunere de coronane de flori la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Dealul Partiarhiei Române, la ora 10:00.
De asemenea, de la ora 12:00 va fi organizată o ceremonie în cadrul căreia vor fi decorate Drapelele de Luptă ale Statului Major al Forțelor Terestre și Diviziei 2 Infanterie „Getica”, la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I, potrivit unui comunicat transmis de MAPN.
Cu ocazia aniversării a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, Muzeul Național Cotroceni va fi deschis publicului spre vizitare miercuri, pe data de 24 ianuarie 2024.
Cu această ocazie, vizitatorii vor putea admira și microexpoziția dedicată evenimentelor care au marcat perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În cadrul acesteia, vizitatorii vor descoperi uniforme militare românești, armament și documente semnate de Al. I. Cuza, care aparțin patrimoniului Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, precum și medalii, pașapoarte și regulamente emise în perioada domniei acestuia, din colecția Daniel Obreja.
Totodată, publicul va putea vedea obiectele de patrimoniu care fac parte din expoziția permanentă a Muzeului Național Cotroceni, cum ar fi sabia de paradă – primită în dar de la principele sârb Mihail Obrenovici și alte obiecte de epocă din anii de domnie ai lui Alexandru Ioan Cuza.
Vizitarea Muzeului Național Cotroceni în data de 24 ianuarie 2023 se va face doar pe bază de programare, în limita locurilor disponibile, conform tarifelor MNC, disponibile pe muzeulcotroceni.ro.
Miercuri, 24 ianuarie, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București oferă publicului oportunitatea de a descoperi tainele limbajului universal al artei prin intermediul expoziției momentului, „Universul lui Salvador Dalí”, deschisă la Hanul Gabroveni din centrul Capitalei.
Ca o alternativă de petrecere a timpului liber în această zi specială, bucureștenii și turiștii de toate vârstele pot vizita expoziția, în intervalul orar 10:00 și 20:00, prin achiziționarea biletelor disponibile atât în format electronic pe Entertix.ro, cât și direct, de la casa de bilete amplasată la intrarea din str. Gabroveni 50-53.
Accesul în spațiul expozițional se face din Str. Gabroveni nr. 50-53.
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” va fi deschis pe data de 24 Ianuarie, în întervalul orar 10:00 – 18:00. Ultimul vizitator va putea intra în muzeu la ora 17:00.
Vizitatorii vor putea admira 4 expoziții temporare deschise în această perioadă la Muzeu. Iată care sunt acestea:
Te-ar putea interesa și: