Program PRELUNGIT la Piața Obor din Sectorul 2. Când este deschisă cea mai mare piață agroalimentară

de:
29 apr. 2020
6 Afișari
Program PRELUNGIT la Piața Obor din Sectorul 2. Când este deschisă cea mai mare piață agroalimentară

Astfel, de luni până vineri inclusiv programul de funcționare a noii Piețe Obor este între orele 07.00 – 19.00, sâmbătă piața este deschisă în intervalul orar 07.00 – 18.00, iar duminica Oborul funcționează între orele 08.00 -16.00, informează administrația locală într-un comunicat de presă.

CITEȘTE ȘI Cum se face dezinfecția împotriva COVID-19 în scările de bloc, din Sectorul 2 GALERIE FOTO

Pentru protecția cumpărătorilor şi a vânzătorilor, zilnic se face igienizarea tarabelor, spațiilor comune, scărilor, holurilor, balustradelor, mânerelor ușilor etc.

De asemenea, toți producătorii au obligația de-a purta măști şi mănuși, iar mărfurile pe care le comercializează sunt protejate de paravane din plastic, anunță Primăria Sectorului 2. 

CITEȘTE ȘI COVID-19. Linie telefonică dedicată vârstnicilor singuri, de peste 65 de ani, din Sectorul 2

COVID-19. Persoanele fără susținători legali, cu vârstă peste 65 de ani, din Sectorul 2 au la dispoziție o nouă linie telefonică specială cu numărul 031 – 9798, pe care o pot apela de luni până vineri, în intervalul orar 08.00- 20.00. Amănunte, AICI. 

Cookies