ANM a emis prognoza specială pentru București, care include atât acest weekend, cât și ziua de luni. Conform acesteia vremea va fi extrem de frumoasă sâmbătă, însă de duminică temperatura scade considerabil.
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza specială, pe trei zile, pentru București. Prima zi de weekend ne întâmpină cu vreme extrem de frumoasă.
Conform ANM, de sâmbătă după-amiază, până duminică dimineață cerul va fi în mare parte senin. Temperatura maximă va ajunge la 26 de grade Celsius, iar vântul va sufla slab și moderat.
Pe parcursul nopții cerul se menține senin, iar temperatura minimă variază între 8 și 11 rade Celsius. Astfel că, sâmbătă va fi o vreme perfectă de plimbări prin parcurile din București.
Duminică dimineață, cerul începe să se înnoreze și va rămâne așa pe tot parcursul zilei. Vremea se răcește accentuat. Temperatura maximă din intervalul 10-11 aprilie, va fi mult mai scăzută decât în mod normal pentru această perioadă a anului. Maxima termică a zilei va fi de 12 grade Celsius.
De asemenea, ANM ne informează că duminică, vom avea parte de ploaie în mare parte și se vor acumula circa 15 l/mp. Pe parcursul nopții temperatura scade până la 5 grade Celsius.
Începutul de săptămână va fi si el destul de rece pentru perioada la care ne aflăm. Valorile termice, vor fi într-o ușoară creștere față de ziua de duminică, însă nu vom avea parte de prea multă căldură.
Luni cerul va fi variabil, vor apărea înnorări temporare și vom avea parte și de niște ploi slabe, în special în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă a primei zile din săptămână se va situa în jurul valorii de 15 grade Celsius.
Pe parcursul nopții vremea se menține rece, minima termică ajungând la 3 grade Celsius. În zonele periferice ale Bucureștiului, temperatura va scădea până la 0 grade Celsius. Vântul va sufla slab și moderat, iar cerul va fi predominant senin.