ANM a emis prognoza meteo specială pentru București, valabilă până vineri dimineață. Meteorologii anunță că temperaturile sunt în scădere, însă disconfortul termic tot va fi ridicat. De asemenea, Capitala și alte județe se află sub avertizare de cod galben de căldură.
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza specială pentru București, valabilă în intervalul 24 august, ora 09:00 – 25 august, ora 09:00.
Astfel, meteorologii transmit că, în intervalul menționat mai sus, temperaturile din Capitală vor fi în scădere față de ziua anterioară și vor caracteriza o vreme călduroasă. Disconfortul termic va fi în continuare ridicat, cu indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Mai ales ziua, vor apărea înnorări temporar accentuate, ploi, tunete și fulgere și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă înregistrată se va încadra în jurul a 33 de grade Celsius, iar temperatura minimă va fi de 19 – 21 de grade Celsius.
ANM a emis o atenționare meteo de tip cod galben de caldură și disconfort termic ridicat, valabilă joi, 24 august 2023.
Fenomenele vizate: val de căldură și disconfort termic ridicat.
În vestul, sud-vestul și sudul țării se va menține valul de căldură. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 36 de grade Celsius, iar temperaturile minime se vor încadra între 17 și 22 de grade Celsius.
Notă: Valul de căldură se va intensifica din nou spre sfârșitul săptămânii, anunță Administrația Națională de Meteorologie.