VREMEA

PROGNOZA METEO. Se mențin temperaturile scăzute. Când se încălzește vremea

PROGNOZA METEO. Joi, în regiunile din jumătatea de est, vremea se va menţine rece, înnorările vor fi persistente şi pe arii restrânse va ploua; vântul va avea intensificări locale în sudul Moldovei, în Bărăgan şi în Dobrogea (în special în deltă). În restul ţării, vremea va fi în general frumoasă, cu cer variabil; va fi rece dimineaţa şi noaptea, când izolat se va semnala ceaţă, dar valorile termice diurne vor marca o creştere uşoară. La nivelul întregii ţări, se vor înregistra temperaturi maxime între 12 grade în estul Transilvaniei şi în Moldova şi 20 de grade Oltenia şi Banat.

VREMEA BUCUREŞTI. Joi, vremea se va menţine relativ rece, cu o maximă termică de 15…17 grade. Cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla în general slab.

PROGNOZA METEO. Vineri, vremea va deveni predominant frumoasă, iar ziua va fi mai caldă decât cele precedente în toată ţara. În schimb dimineaţa este răcoare, pentru ca în zonele depresionare în zori se vor înregistra chiar 0 grade, dar spre amiază, în condiţiile în care soarele va fi generos şi doar dimineaţa prin sud-est cerul va fi puţin mai înnorat, temperaturile vor marca un salt destul de important şi vor ajunge la 17 grade în est, centru şi nord până la 22 de grade în vest şi sud-vest. Tot dimineaţa îşi face apariţia ceaţa, pe arii restrânse în Transilvania şi în Oltenia şi izolat în celelalte regiuni.

VREMEA IN BUCUREŞTI. Vineri, vremea va deveni predominant frumoasă, iar ziua va fi mai caldă decât cele anterioare, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

PROGNOZA METEO. Sâmbată, vremea va fi frumoasă şi va deveni uşor mai caldă decât în mod normal la această dată în majoritatea zonelor, dar dimineaţa este în continuare răcoare în toate regiunile şi pe arii restrânse apare ceaţa. Ulterior, cerul va fi mai mult senin, iar vântul nu mai are excese. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 grade în Delta Dunării şi 24 de grade vest şi sud.

VREMEA IN BUCUREŞTI. Sâmbătă, vremea va fi frumoasă şi va deveni uşor mai caldă decât în mod normal la această dată, însă după ce dimineaţa va fi una destul de răcoroasă cu aproximativ 7…9 grade în termometre. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade

PROGNOZA METEO. Vom încheia această săptămână cu vreme frumoasă şi din ce în ce mai calda, iar singurul fenomen ce ne atrage atenţia este ceaţa, prezenta mai ales în orele dimineţilor prin zonele mai joase de relief. Dar spre prânz aceasta se risipeşte şi lasă loc soarelui generos ce aduce temperaturile maxime între 20 şi 25 de grade. Meteorologii ne anunţă că şi la începutul săptămânii viitoare vremea va fi în general frumoasă şi fără salturi semnnificative ale valorilor termice.

Sursă: romaniatv.net.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button