Prognoza meteo pentru București. Cum va fi vremea în săptămâna 25-29 aprilie

25 apr. 2022
629 afișări
Prognoza meteo pentru București. Cum va fi vremea în săptămâna 25-29 aprilie
Prognoza meteo pentru București. Cum va fi vremea în săptămâna 25-29 aprilie

Administrația Națională de Meteorologie a transmis prognoza meteo pentru această săptămână în București.

Prognoza meteo pentru București

ANM anunță că temperaturile vor crește în săptămâna ce tocmai a început, cu toate astea, bucureștenii vor avea parte de precipitații.

Luni

Maxima zilei, în București, va atinge pragul de 26 de grade Celsius, cu toate astea vom avea parte de un cer noros și de ploi în Capitală. Administrația Națională de Meteorologie anunță precipitații, cu posibile descărcări electrice. Cerul va fi parțial noros, iar vântul va avea o viteză medie de 13 km/h.

Pe parcursul nopții, minima termică va ajunge la 10 grade Celsius, iar cerul se va însenina. Vântul o să bată slab, ajungând la viteza de 9 km/h.

Cum va fi vremea în săptămâna 25-29 aprilie

Marți 

Temperatura rămâne ridicată în Capitală, cu toate astea cerul va fi variabil. Maxima zilei va ajunge la 25 de grade Celsius, iar vântul bate slab, ajungând la viteza medie de 7 km/h.

Pe parcursul nopții temperaturile scad la circa 8 grade Celsius, iar vântul va rămâne la o viteză medie de 7 km/h. Cerul va fi în mare parte senin.

Miercuri

În data de 27 aprilie 2022, vor avea parte de furtuni cu descărcări electrice. Temperatura va atinge maxima de 25 de grade Celsius. Cerul va fi parțial noros, iar vântul va avea o viteză medie de 10 km/h.

Pe timpul nopții temperatura scade până la 9 grade Celsius. Chiar dacă în timpul zilei cerul este înnorat, pe timpul nopții cerul va fi senin. Vântul va atinge viteza de 7km/h.

Joi 

În data de 28 aprilie 2022, temperaturile încep treptat să scadă. Maxima zilei va ajunge la 18 grade Celsius și este posibil să avem parte de precipitații. Cerul va fi parțial înnorat, iar vântul va avea o viteză medie de 11 km/h.

Noaptea, minima termică ajunge la 10 grade Celsius. Cerul va fi înnorat în mare parte, iar vântul va atinge o viteză medie de 30 de km/h.

Vineri 

Asemenea zilelor precedente, vineri, bucureștenii vor avea parte de ploi. Maxima termică a zilei va ajunge la 21 de grade Celsius. Cerul va fi înnorat, iar vântul va avea o viteză medie de 19 km/h.

Pe parcursul nopții, minima termică va ajunge la 10 grade Celsius. Cerul se va însenina, iar vântul va avea o viteză medie de 11 km/h.

Cookies