PROGNOZA METEO PE TREI ZILE pentru Capitală

de:
17 iul. 2016
0 Afișari
PROGNOZA METEO PE TREI ZILE pentru Capitală

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI LUNI. Vremea va fi în general frumoasă în Bucureşti. Cerul va fi variabil, cu înnorări în a doua parte a zilei când vor fi condiţii pentru ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în cursul zilei. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI MARŢI. Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza când vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI MIERCURI. Temperatura aerului va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări mai ales după-amiaza, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade.

ÎN ŢARĂ

Luni, în nordul, nord-estul și centrul țării, precum şi în zonele montane vremea se va menţine în general instabilă, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în estul Transilvaniei, în Moldova şi zona Carpaţilor Orientali, unde cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină.

În restul teritoriului, cerul va fi variabil cu unele înnorări şi pe arii restrânse ploi de scurtă durată, în general slabe. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare în cea mai mare parte a țării, însă cu viteze mai mari la munte, în sudul Olteniei şi în Moldova, iar noaptea şi în Dobrogea, zone unde rafalele vor depăşi 55…65 km/h.

Valorile de temperatură vor fi mai coborâte decât cele din ziua precedentă în regiunile estice şi sud-estice, scăderea mai accentuată urmând a se înregistra în Moldova. Astfel cele maxime se vor încadra între 19…20 de grade în nordul Moldovei, Maramureş şi estul Transilvaniei și 30 de grade în Muntenia şi vestul Dobrogei.

Marţi, vremea va fi în general frumoasă, iar în nord şi în centru se va menţine relativ răcoroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în special după-amiaza când se vor semnala ploi de scurtă durată pe arii restrânse la munte şi izolat în celelalte zone. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales în estul țării și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade in Maramures și 29 de grade in sud-est.

Miercuri, valorile termice se vor situa în jurul normelor climatologice specifice perioadei în cea mai mare parte a țării; temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 in estul Maramuresului și 29 de grade in sud-vestul Olteniei, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, mai ales după-amiaza și seara, când local în zonele montane şi submontane și izolat în rest se vor semnala ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vor fi condiții de grindină. Vântul va prezenta intensificări temporare, îndeosebi în regiunile estice și la munte, mai ales în prima parte a intervalului.

sursa: romaniatv.net

Cookies