PROGNOZA METEO BUCUREŞTI. Vremea rămâne instabilă în zilele următoare

de:
31 mai 2016
0 Afișari
PROGNOZA METEO BUCUREŞTI. Vremea rămâne instabilă în zilele următoare

PROGNOZA METEO BUCURESTI MIERCURI. Pe parcursul zilei, vremea va fi călduroasă, cerul variabil la senin, iar maxima termică se va situa în jurul valorii de 30 de grade. În a doua parte a nopţii însă vor fi înnorări şi condiţii pentru averse. Vântul va sufla slab şi moderat.

PROGNOZA METEO BUCURESTI JOI. Vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice vor marca o scădere, devenind normale pentru această perioadă din an. Cerul va avea înnorări temporare şi vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade.

PROGNOZA METEO BUCURESTI VINERI. Vremea va fi în general instabilă. Temporar, vor fi înnorări accentuate, averse, descărcări electrice si intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi 24…25 de grade.

PROGNOZA METEO MIERCURI. Vremea va fi caldă în cea mai mare parte a ţării, cu precădere în sud şi în est, astfel că maximele termice se vor încadra între 23 de grade in Dealurile de Vest şi 31 de grade in Campia Romana. Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, ploi de scurtă durată şi posibil descărcări electrice local în regiunile vestice, în special în zonele montane şi submontane şi izolat în extremitatea de est şi sud-est. Începând din orele serii însă, gradul de instabilitate atmosferică se va accentua în jumătatea de vest, unde aversele şi descărcările electrice vor fi frecvente şi pe arii restrânse vor fi însoţite de căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 40 l/mp.

PROGNOZA METEO JOI. Vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice, în scădere în toată ţara, se vor apropia de cele normale pentru începutul lunii iunie. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în toate regiunile, dar mai frecvente în nord, în centru şi în est. Ploile vor avea si caracter torential, local se vor înregistra cantităti de apă de peste 20…30 l/mp şi izolat va cădea grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 grade in estul Transilvaniei si 27 de grade in sudul tarii.

PROGNOZA METEO VINERI. Vremea va fi în continuare în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate si mai ales după-amiaza si la începutul noptii vor fi averse, însotite de descărcări electrice si intensificări de scurtă durată ale vântului în estul tării, la deal si la munte si local în restul teritoriului. Punctiform va cădea grindină, iar pe spatii mici, cu deosebire în Moldova si în zona montană, cantitătile de apă vor fi însemnate. Temperaturile maxime vor fi apropiate de mediile climatologice specifice datei în vest si sud si sub cele normale în rest si se vor încadra în general între 17 si 27 de grade. (16…17 grade in nordul Moldovei, 27…28 de grade in sudul Olteniei)

TENDINŢE

SAMBATA – Vremea va rămâne în general instabilă. Cerul va fi mai mult noros si va ploua pe arii relativ extinse. Ploile, mai ales sub formă de aversă, vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului si posibil căderi de grindină. Izolat cantitătile de apă vor fi însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 grade in dealurile Moldovei si 26 de grade in sudul Olteniei.

DUMINICA, LUNI, MARTI – Vremea se va mentine în general instabilă, cu ploi temporare la nivelul întregii tări. Valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologic specifice acestei perioade din an.

Sursa: romaniatv.net.

Cookies